Syngonium – Cultivare, sfaturi utile, inmultire – familia Araceae

Genul Syngonium reuneşte circa 36 specii erbacee, cu tulpini flexibile, agăţătoare sau pendente, originare din pădurile tropicale ale Americii Centrale şi de Sud. Specia cea mai cunoscută şi cultivată ca plantă de interior este Syngonium podophyllum Schott – singonium.
Planta, în funcţie de locul unde este amplasată şi suporţii aflaţi la dispoziţie poate avea un port pendent sau urcător. Formează tulpini flexibile, puţin ramificate, lungi de până la 3–5 m în zonele de origine şi 30–100 cm în condiţii de apartament, garnisite cu rădăcini adventive. În condiţiile unei plantări mai adânci mugurii de la nodurile bazale emit uşor lăstari care formează rădăcini proprii, imprimând plantelor mature un aspect de tufă de lăstari.
Frunzele lung peţiolate, cordiform–sagitate sunt întregi în fază juvenilă pentru ca la maturitate să devină sectate, cu 3–5 lobi ascuţiţi, bine individualizaţi. Sunt subţiri, lungi de 15–40 cm, colorate în verde deschis dungate cu galben, crem, cenuşiu, argintiu, alb sau roz de-a lungul nervurilor, în funcţie de varietate.   
Syngonium este o plantă de seră caldă şi umedă, solicitând temperaturi de minim15 °C în tot timpul anului. Preferă semiumbra dar tolerează bine atât lumina mai intensă dar fără soare direct cât şi umbra dacă este alternată cu câteva ore de soare în cursul dimineţii.
Substratul se menţine permanent reavăn din primăvară până în toamnă în timp ce iarna udatul se face mai rar, lăsând substratul să se usuce uşor între două udări.
În sezonul cald dar şi iarna, în încăperile călduroase, umiditatea relativă a aerului trebuie să fie de 80–85 %; dacă temperatura din timpul iernii însă se apropie de pragul de 15 °C atunci şi umiditatea relativă a aerului se va reduce spre pragul de 60–65 %.
Solicită substraturi uşoare, bogate în turbă, fertile, bine drenate, cu pH uşor acid.

Inmultire
Înmulţirea se realizează foarte uşor prin butaşi de vârf şi fragmente de lăstari cu 2–3 noduri, pe tot parcursul sezonului cald. Aceştia se plantează fie într-un substrat de înrădăcinare (turbă, perlit, nisip sau chiar apă) fie direct în ghivece dacă au rădăcini adventive şi dacă substratul este uşor, bogat în turbă.
Plantele mature, cu aspect de tufă pot fi înmulţite şi prin divizarea tufei, primăvara în intervalul martie – mai.
Îngrijirea plantelor. Butaşii înrădăcinaţi se ciupesc şi se plantează câte 3–5 într-un ghiveci cu diametrul de 12–14 cm în vederea obţinerii unor plante mai bogate.
Plantele mature, degarnisite, pot fi tunse primăvara devreme, scurtând lăstarii viguroşi la 2–3 noduri şi eliminându-i pe cei firavi şi prost plasaţi. Tăierile de primăvară pot fi aplicate şi plantelor cu lăstari prea lungi dacă se doreşte limitarea creşterii în lungime şi apariţia de lăstari numeroşi la bază pentru favorizarea aspectului de tufă. Fertilizarea fazială se aplică din martie până în octombrie, cu îngrăşăminte minerale complexe care conţin şi fier. Tutorarea este necesară pentru plantele conduse cu lăstarii erecţi şi se face cel mai adesea prin intermediul tutorilor îmbrăcaţi în muşchi vegetal sau turbă fibroasă, acest mod de susţinere a tulpinilor şi lăstarilor imprimând plantei un port columnar.

Bibliografie

Floricultura – Dr.ing. Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975

Floricultura – Conf.Univ. Dr. Florin Toma, Bucuresti, 2010

foto http://www.houseplantsguru.com