Strelitzia – Cum producem strelitzia pentru flori taiate – familia Musaceae

 

Genul Strelitzia include 4 specii originare din Africa de Sud, dintre acestea specia cea mai cultivată fiind Strelitzia reginae Banks. denumita popular streliția sau  pasărea paradisului .Numele acestei plante este dat de  Charlotte de Mecklenburg-Strelitz, regina consoarta a regelui George III. A fost adusa in Europa in anul 1773 prin intermediul  unui transport de plante pentru Royal Botanical Garden.

Strelitzia este o plantă cu vegetaţie continuă, care formează anual 1–4 lăstari noi (drajoni) la periferia tufei; cultura durează o perioadă îndelungată, 20–25 de ani. Vara, pentru o lună şi jumătate, plantele se trec printr-o perioadă de repaus relativ, fără a-şi pierde frunzele; în această perioadă plantele se pulverizează cu jet fin de apă iar substratul se udă foarte puţin şi foarte rar, doar atât cât să nu se usuce de tot pământul. Talia plantei poate atinge 1,5–2 m, planta creşte sub formă de tufă bogată, cu frunzele foarte mari, oval–eliptice, coriacei, cu peţioli viguroşi, cilindrici, lungi de 50–70 cm. În pământ planta prezintă rădăcini cărnoase, suculente, având aspectul unor rizomi.
Florile sunt reunite în număr de 5–10 într-o inflorescenţă tip carenă ,asemănătoare unui cioc de pasăre susţinută de tije cilindrice viguroase, înalte de 130–200 cm; ele sunt alcătuite fiecare din 3 sepale oranj, 3 petale albastre (dintre care una scurtă şi 2 lungi lipite) şi 5 stamine şi ies eşalonat din carena protectoare. Înflorirea are loc din septembrie până în aprilie – mai, anul următor.  In mediul natural fructele ce apar  în dezvoltarea bracteelor ​​şi ajung la mărimea unui ou de găină mic, la maturitate sunt împărţite în trei secţiuni , sunt dure, de culoare neagră ,la un capat sunt acoperite de un puf portocaliu,  pline cu seminţe. Polenizarea manuala este  necesară din cauza lipsei de păsări polenizatoare adecvate ,în afara habitatului său natural a cursurilor de apă  pe coasta de est a regiunii Capul Bunei Speranţe din Africa de Sud.Aceste pasari sunt atrase de nectarul foarte dulce din interiorul bracteelor.  În Australia, sunt unele pasari iubitoare de miere, ce pot poleniza accidental aceste plante, dar acest lucru este foarte nesigur.

Temperatura. Strelitzia este o plantă de seră caldă şi umedă, având nevoie de temperaturi de 25–35 °C şi o umiditate relativă a aerului de 70–80 % pentru o creştere şi înflorire optimă. Pragul termic minim pentru ca plantele să înflorească este de 15 °C iar temperaturile mai mici de 10 °C afectează şi creșterea vegetativă a plantei.
Lumina. Exigenţele faţă de acest factor sunt moderate, plantele înflorind şi în condiţii de lumină difuză dacă dispun de căldura şi umiditatea relativă optime.
Apa. Având un volum vegetativ bogat, plantele de Strelitzia solicită udări consistente, având însă grijă să se evite excesul de umezeală la nivelul substratului care determină putrezirea rapidă a rădăcinilor. În timpul perioadei de repaus relativ plantele se udă foarte rar şi foarte puţin, doar atât cât să nu se usuce prea mult substratul.
În atmosferă însă streliţia solicită o umiditate relativă ridicată, de 70–80 %, atât în timpul creşterii şi înfloririi cât şi în timpul perioadei de repaus relativ.
Aerul. Chiar dacă preferă atmosfera sufocantă şi umedă, serele se vor aerisi frecvent pentru împrospătarea aerului.
Substratul de cultură. Strelitzia are nevoie de substraturi profunde, bine drenate, fertile, permeabile, cu un pH de 6,5–7.  

Fiind o cultură de lungă durată (20–25 ani) pregătirea substratului de cultură trebuie să asigure o bună afânare în profunzime, motiv pentru care înainte de înfiinţarea culturii se va face desfundatul la 70–80 cm adâncime. Celelalte lucrări de pregătire a substratului şi a serei sunt cele specifice pentru înfiinţarea oricărui ciclu de cultură în seră. La fertilizarea de bază se administrează cantităţi mari de îngrăşăminte: 30 tone mraniţă/ha şi 2–4 kg/mp îngrăşăminte minerale complexe în raportul 20 % azot, 20 % fosfor, 60 % potasiu.
Distanţele de plantare sunt de 80 x 60 cm, asigurându-se o densitate de 2 plante/mp. La aceste distanţe se deschid gropi cu dimensiunile de 40 x 40 x 40 cm, în care plantele se aşează cu grijă pentru a nu răni rădăcinile. Imediat după plantare se udă abundent, fiecare plantă, cu jet slab de apă. Epoca optimă de înfiinţare a culturii este vara, în lunile iulie – august, când plantele trec prin perioada de repaus relativ.
Îngrijirea culturii. Fertilizarea fazială se face atât la sfârşitul perioadei de repaus relativ cât şi în timpul vegetaţiei active. Fertilizarea de la sfârşitul repausului se face cu 10 kg/mp îngrăşăminte organice şi 15 g/mp îngrăşăminte minerale complexe.
În timpul vegetaţiei active se fac fertilizări la interval de 20 de zile cu îngrăşăminte minerale complexe (NPK) . Udarea se face moderat pe substrat, cel mai bine prin aspersie pentru realizarea unei umidităţi atmosferice ridicate. Afânarea solului se face ori de câte ori este nevoie, nu prea adânc pentru a nu răni rădăcinile plantelor.

Bibliografie

Floricultura – Dr.ing. Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975

Floricultura – Conf.Univ. Dr. Florin Toma, Bucuresti, 2010

foto : http://culturesheet.org

 

Comments are closed.