Ocimum basilicum – Busuioc – Plante aromate

Busuiocul – Planta sfanta – Familia Labiatae

In culturile vechi precrestine din Orientul Apropiat si mai ales in Palestina busuiocul era considerat o planta sfanta, folosita in scopuri religioase si pastrata pana in vremurile crestinarii Europei. Cercetatorii biochimisti suedezi au descoperit ca in fierturile de busuioc sunt prezente peste 14 principii active, care pot folosi drept alternative terapeutice pentru cel putin 40 de tipuri de afectiuni incepand cu problemele de sensibilitate ale tenului si pana la cele complexe de disfunctii neuro-hormonale.La indieni, despre busuioc se spunea ca este planta lui Krishna si a lui Vishnu, iar bunii hindusi nu se duc la culcare fara o ramurica de busuioc pusa pe piept, menita sa ii duca in timpul somnului pe taramurile paradisiace. La romani si mai tarziu la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei si a fertilitatii, inflorirea lui fiind celebrata prin serbari si prin adevarate ritualuri.

Agheasma se face cu ajutorul busuiocului, si tot cu un buchet de busuioc se imprastie apa sfanta, pentru alungarea Necuratului ori pentru sfintirea locurilor. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protectia divina asupra casei si a ocupantilor sai. Putem afirma ca busuiocul este una din cele mai importante plante din istoria omenirii, daruita de Dumnezeu, atat de comuna incat uneori nu o bagam in seama , dar fara ea nu concepem viata.

In Franţa, aceasta se numeşte Herbe Royale referindu-se la relaţia cu numele grecesc “Basileos” ce se traduce regele. Acesta este larg menţionat în literatura de specialitate, cum ar fi în Decameronul lui Boccaccio.
Ocimum este un gen cu peste 60 specii de plante aromate, originare din India, Africa, America tropicală, sudul Asiei. Dintre acestea, mai des întâlnită este specia Ocimum basilicum L. – busuioc, floarea norocului.
Planta are tulpina înaltă de 40–50 cm, tetramuchiată, uşor pubescentă în treimea superioară şi ramificată de la bază. Frunzele sunt ovat–ascuţite, glabre, slab dentate, verzi sau violacei, lucioase, puternic aromate. Florile, puţin însemnate decorativ, apar toată vara şi sunt mici, albe sau roz deschis, reunite în inflorescenţe spiciforme.  
Busuiocul este o plantă puţin pretenţioasă; creşterea şi înflorirea sunt însă mai frumoase pe solurile bogate în humus, însorite, cu umiditate moderată şi constantă.
Înmulţirea şi cultura. Se înmulţeşte prin seminţe semănate în sere, în lădiţe sau în solarii şi răsadniţe, în cursul lunii martie. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 16–18 °C, plantele răsar în 7–10 zile de la semănat. Răsadurile se repică o singură dată, în lădiţe sau direct în ghivece sau plăci alveolare, după circa 3 săptămâni de la răsărire. Plantarea răsadurilor în câmp se face în luna mai, când vremea s-a încălzit bine, la distanţele de 20–30 cm. Se aplică lucrările curente de îngrijire.

Publicat 02.03.2012

Bibliografie 

Floricultura – Dr.ing. Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975

Floricultura – Conf.Univ. Dr. Florin Toma, Bucuresti, 2010

foto : http://myseedgarden.blogspot.com

 

Comments are closed.