Lavanda – Levănţica – Parfumul verii – cultivare, sfaturi utile, înmulţire (I)

Atunci când dăruieşti iubitei sau iubitului un buchet de lavandă înseamnă că îi eşti devotat şi o respecţi. În limbajul floricol lavanda este asociată cu devotamentul, respectul şi iubirea ce vei să o arăţi atunci când dăruieşti un buchet de lavandă.

Pentru a avea tufe bogate în inflorescenţe plantele trebuie cultivate pe terenuri alcaline, bine drenate şi însorite. Deasemeni pentru succesul culturii totdeauna după înflorire trebuie făcută o tundere.


Lavanda , graţie parfumului său, a proprietăţilor tonice şi antiseptice ne însoţeşte în istorie de peste 2000 de ani. Fenicienii o cultivau, egiptenii o utilizau în procesul de mumificare, romanii o apreciau pentru proprietăţile curative, în Evul Mediu şi în perioada renaşterii era utilizată pentru a stopa răspândirea ciumei şi a altor epidemii.

Parfumul simplu de lavandă cuprinde un amestec de peste 200 de componente ce conferă proprietăţi şi arome inimitabile , ceea ce o fac să fie preferată începând din grădina unui amator, sau de pe terasa de vară a oricărei grădini până la cultivarea pe scară industrială.

În conformitate cu ultima revizuire sistematică făcută de Upson şi Andrews în anul 2004 genului Lavandula, sunt 39 de specii sălbatice localizate din zona insulelor din Oceanul Atlantic până în bazinul mediteranean , apoi continuând până în India.

Speciile cele mai comune ce le găsim în florăriile din România, în centrele de grădină şi supermarket, şi care sunt cele mai potrivite pentru cultura la ghiveci, pentru terase sau balcoane, pentru borduri sau diverse compoziţii sunt două : Lavandula angustifolia şi Lavandula x intermedia, acesta este un hibrid rezultat din încrucişarea a două specii : Lavandula angustifolia şi Lavandula latifolia, rezultând astfel un hibrid viguros , însă steril. Ambele au un port compact, sub formă de tufă şi sunt plante ce rezistă la secetă prelungită. Aparatul radical este foarte bine dezvoltat, are o rădăcină principală lemnoasă şi diverse ramificaţii superficiale destinate absorbţiei elementelor nutritive. Baza tufei formează an de an porţiuni lemnoase. Frunzele sunt sesile, de formă lanceolată, dispuse opus.Florile sunt hermafrodite , se deschid începând cu luna iunie, sunt melifere.Fructul este o tetraachenă, rezultată din uniunea a 4 achene.

Iată varietăţile cele mai întâlnite :

Lavandula dentata  – plantă cu arome similare rozmarinului, utilizată în special în scopuri ornamentale . Se recunoaşte prin frunzele cu marghine dinţată, de culoare verde, florile de culoare albastru dechis, clar. Această specie are o rezistenţă redusă la frig, maxim – 10 grade celsius, este întâlnită mai mult în bazinul mediteranean, însă o găsim şi în ofertele magazinelor de profil datorită importatorilor . Trebuie atenţie atunci când cumpăraţi pentru a nu cultiva direct în pământ, ci doar în vas, pe o terasă sau un balcon închis pentru a depăşi frigul iernilor din România.

Lavandula stoechas  – foarte decorativă, disponibilă în multe varietăţi, cea mai comercializată în România, o foarte bună rezistenţă la temperaturile scăzute din iernile noastre, până la – 15 grade celsius, dacă se cultivă direct în pământ este indicat să o acoperiţi pe timpul iernii cu paie, sau alte material de protecţie. Este originară din regiunea mediteraneană, indicată pentru cultivarea în terenuri pietroase.

Lavandula pinnata – originară din insulele Canare, puţin rezistentă la ger, maxim – 5 grade celsius, este caracteruzată în special de inflorescenţele scurte , ramificate.Florile au culoarea mov, se deschid în aprilie, după care toamna în octombrie.

Lavandula latifolia şi Lavandula lanata – flori de parfum intens, inflorescenţe ramificate, originar din sudul Spaniei.

Secretul culturii

Adevăratul secret al culturii este tunderea anuală. O tundere corectă şi punctuală este necesară pentru a menţine forma globuloasă , pentru a asigura o lungă vitalitate în grădină şi pentru a obţine recolte bogate şi de calitate atunci când o cultivăm în scop industrial. Plantele netunse sau tunse în mod greşit îmbătrânesc în mod urât, se dezgolesc la bază dând la iveală un trunchi gol, nodos, ce poate aminti de cel al rozmarinului. Grădinăritul modern preferă forme definite şi compacte, geometrice, iar aceste forme tunse greşit sunt dificil de armonizat cu restul bordurii spre exemplu. În primul an plantele tinere se tund primăvara, toate ramurile se scurtează la jumătate pentru a favoriza o bună vegetaţie compactă. Nu trebuie tăiate ramurile lemnoase, pentru că lavanda are o foarte mică capacitate de a produce muguri pe aceste tipuri de ramuri. Trebuiesc tunse ramurile anuale prin scurtarea lor cu 3 – 5 centimetri.

Când culegem florile ?

Florile de lavanda se pot utiliza în multe moduri : pentru parfumarea dormitorului, pentru a parfuma şifonierul cu haine, pentru a produce uleiuri esenţiale pentru uz cosmetic sau ca remediu farmaceutic. În toate cazurile ne interesează cantitatea şi calitatea uleiului esenţial conţinut de inflorescenţă : să fie cât mai mult şi profilul aromatic să fie ajuns la maturitate. Inflorescenţele hibrizilor este gata de a fi culeasă atunci când spicul este complet înflorit, spre deosebire a soiurilor de angustifolia care trebuie culese un pic după trecerea inflorescenţei, practic când apar primele seminţe. Recoltarea se face cu un foarfece, mâinile fiind protejate cu mănuşi împotriva leziunilor eventuale şi a insectelor , tăierea inflrescenţei se face cu tot cu tulpina cât mai lungă, după care înainte de uscare se mai scurtează încă o dată. Cea mai bună perioadă de recoltare este dimineaţa , atunci când a trecut roua şi inflorescenţa este pe deplin uscată. De evitat recoltarea după ora 12 , şi în zilele ploioase pentru că materialul ud poate fermenta şi mucegăi, modificând proprietăţile aromatice. Spicele recoltate se leagă cu capul în jos, în mănunchiuri nu  prea mari şi se pun la uscat în locuri ferite de ploaie, umbrite şi bine aerate.

Va urma

 

Mult succes!

Autor Constantin Claudiu

Publicat 27.07.2011

 

Comments are closed.