Laurus – Dafinul – Cultivare , sfaturi utile, inmultire – familia Lauraceae
Laurus este un gen cu 2 specii arbustive dioice, originare din bazinul mediteranean, specia cea mai cultivată fiind Laurus nobilis L. – dafin.
Planta formează un port arbustiv, cu înălţimea de 1–2 m în condiţii de apartament şi 10–12 m în zonele de origine. Frunzele sunt oval–eliptice, cu vârful acuminat şi marginea dreaptă sau uşor ondulată, moi la început dar rigide şi pergamentoase la maturitate, colorate în verde închis pe partea superioară şi verde deschis pe partea superioară. Vara, în zonele de origine şi foarte rar în condiţii de apartament pe plantă apar flori galben–verzui, reunite în panicule axilare. Pe plantele femele florile sunt urmate, în zonele de origine, de fructe tip bace de mărimea unei alune, verzi la început iar apoi negricioase.
Deşi destul de rustică în condiţii de apartament, dafinul preferă spaţiile călduroase, aerisite şi foarte bine luminate, cu soare direct chiar şi în timpul verii. Iarna însă se recomandă ca plantele să se treacă printr-un repaus relativ, când se menţin în spaţii răcoroase (6–8 °C), bine luminate şi se udă mai rar, doar atât cât să nu se usuce de tot substratul. În timpul sezonului cald udatul se face astfel încât substratul să se menţină permanent reavăn iar plantele se pulverizează frecvent pentru menţinerea unei umidităţi relative ridicate (75–80 %). Solicită substraturi mijlocii, fertile, foarte bine drenate, cu pH neutru; tolerează bine şi un substrat uşor alcalin.
Inmultire
Înmulţirea dafinului se realizează cel mai adesea, prin butaşi de vârf şi fragmente de lăstari semilemnificaţi, la sfârşitul verii. Înrădăcinarea este foarte dificilă şi de lungă durată (2–3 luni) şi presupune folosirea obligatorie a stimulenţilor rizogeni. Substratul ideal pentru înrădăcinare este reprezentat de amestecul realizat din părţi egale de turbă + perlit iar condiţiile optime pentru înrădăcinare sunt: 22–24 °C în atmosferă, 25–27 °C în substrat, 85–90 % umiditatea atmosferică. Mai rar, înmulţirea se realizează şi prin seminţe şi marcotaj aerian. Seminţele au tegumentul dur şi se vor ţine în apă 24–48 ore înainte de semănat; semănatul se face în aceleaşi condiţii ca şi înrădăcinarea butaşilor, creşterea plantelor fiind însă mult mai lentă.
După plantarea în ghivece butaşii înrădăcinaţi se ciupesc de 1–2 ori pentru obţinerea unor plante cu un grad mai mare de ramificare. În acelaşi scop şi pentru obţinerea unor plante cu o creştere mai compactă, plantele tinere se pulverizează primăvara, în 2–3 etape, cu retardanţi de creştere (de exemplu, Cycocel 1,0–2,5 %). Transplantarea plantelor se face primăvara devreme, la interval de 2–4 ani în funcţie de mărimea plantelor; între transplantări se recomandă înlocuirea substratului de cultură de la suprafaţă cu un amestec de pământ bogat în mraniţă foarte bine descompusă. Din martie şi până în octombrie se fac fertilizări faziale lunare cu soluţii de îngrăşăminte minerale complexe.
Bibliografie
Floricultura – Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975
Floricultura – Florin Toma, Bucuresti, 2010
foto : http://www.growsonyou.com
