Inmultirea plantelor floricole

Plantele floricole pot fi inmultite pe cale sexuata ( seminţe ) si pe cale vegetativa, in functie de posibilitatea lor de a forma sau nu seminte si de anumite adaptari pe care le-au capatat pentru perpetuarea speciei. Semintele trebuie sa fie intregi , bine dezvoltate, ajunse la maturitate, sanatoase si cat mai pure.

Inmultirea vegetativa se face prin mai multe procedee practice, tinandu-se seama de diversitatea speciilor si de posibilitatile acestora de adaptare la conditiile de mediu. Plantele de la care se obtin urmasii pe cale vegetativa se numesc „plante mama”.

Cunoasterea semintelor de flori.

Importanta cunoasterii semintelor de flori decurge din :

-competenta verificarii autenticitatii speciilor si chiar soiurilor.

– posibilitatea exprimarii de aprecieri asupra calitatii lor.

– planificarea corecta a necesarului de seminte si materiale pentru producerea unui anumit numar de plante.

– asigurarea conditiilor optime pentru germinare, conform cu cerintele si particularitatile fiecarei specii.

In practica, prin termenul de samanta se intelege materialul biologic folosit la insamantare si se refera atat la semintele propriu-zise cât şi la unele fructe indehiscente monosperme ( achena, nucula, cariopsa ) specifice plantelor din familiile Compositae, Labiatae, Nyctaginaceae, Verbenaceae, etc. Identificarea semintelor se face pe baza urmatoarelor caractere :

Forma seminţei este dată de raportul dintre cele trei dimensiuni : lungime, lăţime, grosime. La cele mai multe specii floricole, seminţele se încadrează în forme relativ geometrice , spre exemplu :

–          Sferică ( Petunia, impatiens, lathyrus )

–          Ovală ( Phlox, antirrhinum, Nicotiana )

–          Ovoidă ( begonia, viola, myosotis )

–          Conică ( callistephus, delphinium )

–          Prismatică ( helicrysum )

–          Piramidală ( clarkia )

–          Cilindrică ( senecio )

Unele seminţe au forme pronuntat neregulate , dar deosebit de specifice , fără a putea fi confundate ( mirabilis, tropaeolum, calendula, etc ). Uneori se impune cunoasterea si a sectiunii transversale a semintei care poate fi : circulară, elipsoidală, stelată, triunghiulară, rombică, etc.

Mărimea constituie un caracter important în diferentiere, aceasta variază de la fracţiuni de milimetru  ( begonia, lobelia, primula, etc) la peste 10 mm ( tropaeolum, tagetes, cosmos ). După mărime , seminţele de flori se pot grupa în 3 categorii:

–          Foarte mici si mici, cu dimensiuni sub 1, 5 mm.

–          Mijlocii,  cu dimensiunile cuprinse între 1,5 şi 3 mm.

–          Mari, cu dimensiunile peste 3 mm.

Aspectul tegumentului. Majoritatea plantelor floricole au seminţele glabre. Unele, însă, au tegumentul acoperit cu perisori  demărime si consistentă diferită, caracteristice speciei. În ce priveşte suprafaţa tegumentului , aceasta poate fi netedă sau să prezinte muchii, striuri, alveole, desene, proeminente sub formă de dinţi, etc.

Culoarea tegumentului este foarte variată si constituie un element de bază la verificarea autenticităţii si calităţii seminţelor. Luciul în diferite intensităţi , este prezent la multe seminţe d eflori şi serveşte la identificarea lor. Atât culoarea cât şi luciul sunt influentate de gradul de coacere a seminţelor în momentul recoltării, de condiţiile de mediu in timpul fructificării , coacerii si recoltării de modul de păstrare şi de vechimea seminţelor.

Înainte de a fi însămânţate seminţele trebuie controlate în ce priveşte germinaţia si puritatea pentru a se stabili valoarea lor culturală după formula :

V =PxG/100

Unde V = valoarea culturala, P = puritatea semintelor si G = facultatea germinativa. Controlul semintelor se face in laboratoare cu personal specializat care emite buletine de analiza faavorabile sau nu utilizarii lor.

Floricultura

Publicat 24.12.2011

foto : flori-cultura.ro

Comments are closed.