Hedera – Cultivare, sfaturi utile, inmultire – familia Araliaceae

Genul Hedera reuneşte circa 10 specii lemnoase cu creştere volubilă şi agăţătoare, originare din zonele împădurite ale Africii de Nord, Europei şi Asiei. Dintre acestea, speciile cele mai cultivate ca plante de interior sunt Hedera helix L. şi Hedera canariensis Willd. – iederă.
 Hedera helix. Este specia cea mai cultivată, fiind întâlnită atât ca plantă de grădină, unde poate atinge până la 10 m lungime, cât şi ca plantă de interior, unde nu depăşeşte 1,5 m lungime. Se caracterizează prin tulpini flexibile, subţiri, prevăzute la noduri cu rădăcini adventive cu care planta se fixează de suporţii în apropierea cărora se află. Frunzele sunt palmat–lobate, cu 3–5 lobi ascuţiţi sau rotunjiţi, colorate în verde intens sau verde panaşat sau pătat cu diferite nuanţe de galben, crem, alb, maroniu, în funcţie de soi.
Hedera canariensis. Planta este lipsită de rădăcini adventive iar frunzele sunt trilobate, mai mari decât la specia precedentă, verzi sau verzi panaşate cu galben, având 4–6 cm lungime. Pe lângă specia tip cele mai răspândite cultivaruri sunt: ’Gloire de Marengo’ – frunzele trilobate, cu lobii rotunjiţi, colorate în verde deschis panaşat cu alb–crem şi ’Ravensholst’ – frunze tri sau pentalobate, mari (10–14 cm lungime), colorate în verde închis. 
Iedera solicită spaţii bine aeriste, cu temperaturi moderate (16–18 °C) din martie până în octombrie şi răcoroase în timpul sezonului de iarnă (10–12 °C). În raport cu lumina, în timpul sezonului cald preferă amplasamentele semiumbrite, în timp ce iarna are nevoie de spaţii bine luminate, mai ales soiurile cu frunzele panaşate sau variegate cu alb, crem sau galben.
Apa se va administra moderat dar constant în timpul sezonului cald şi mai rar iarna udatul, lăsând substratul să se usuce uşor între două udări. Solicită substraturi fertile, bine drenate, cu pH neutru.

Inmultire
Înmulţirea iederei se realizează foarte uşor prin butaşi de vârf sau fragmente de lăstari cu 3–4 noduri, primăvara şi vara. Aceştia se pun la înrădăcinat direct în ghivece, câte 3–5 butaşi la un ghiveci cu diametrul de 8–10 cm. În condiţiile unei temperaturi medii de 18–20 °C şi a unei umidităţi relative de 80–85 % butaşii înrădăcinează în circa 3 săptămâni.
Plantele tinere se pot ciupi de 1–2 ori pentru inducerea ramificării. Primăvara devreme, asupra plantelor degarnisite se aplică tăieri scurtându-se toate creşterile deasupra a 2–3 noduri, pentru stimularea formării de noi lăstari, garnisiţi cu frunze. Tot primăvara devreme, în funcţie de situaţie, se face fie transplantarea totală, fie doar înlocuirea substratului de la suprafaţă cu un amestec de pământ alcătuit din turbă şi mraniţă foarte bine descompusă.
Fertilizările faziale se aplică bilunar, din martie până în octombrie, cu îngrăşăminte minerale complexe în alternanţă cu îngrăşăminte organice.
Sfaturi utile

Aerul prea uscat sau soarele excesiv determină veştejirea frunzelor, pemtru a elimina acest neajuns planta trebuie udată mai mult până îşi revine. Udarea insuficientă sau lipsa elementelor nutritive cauzează pierderea coloritului, alterarea dezvoltării şi veştejirea frunzelor tinere. Într-un mediu uscat  şi cald se dezvoltă păianjenul roşu, care se combate imediat cu un acaricid specific şi  stropind de sus apă asupra plantei o dată sau de două ori pe săptămână. Tripsidele produc  pe frunzele tinere pete cenuşii; stropiţi-le cu un insecticid specific şi îndepărtaţi frunzele  afectate dacă infestarea este extinsă. Afidele, care contaminează vlăstarele tinere, se combat stropind planta cu un insecticid pe bază de pojarniţă, în timp ce coşenilele se  elimină cu o cârpă de bumbac inmuiată în alcool denaturat. Mai puteţi stopa infestarea cu  aceşti paraziţi şi administrând plantei un insecticid cu acţiune sistemică la sfârşitul lui  martie, în iunie şi septembrie.

Bibliografie

Floricultura – Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975

Floricultura – Florin Toma, Bucuresti, 2010

foto http://www.art.com

Comments are closed.