Gradini suspendate la tine acasa ( Video )

O noua moda a aparut in randul iubitorilor de plante de interior din Marea Britanie. Designerul Patrick Morris, a creat ghivecele care pot fi amplasate in locuinta noastra cu susul in jos, si care trebuie udate o data la doua saptamani.Practic, la ghiveciul clasic se aplica un capac care actioneaza ca o bariera in calea apei si a substratului de pamant cand acesta este intors cu fundul in sus.Compania Boskke, promotoarea acestui proiect, este una din companiile noi din Anglia, care isi propune sa imbunatateasca designul de interior si de gradina, sa ajute la crearea unui stil de viata urban contemporan abundent alaturi de plante, sa promoveze crearea unui design eco-sensibil daca putem sa-l numim asa. De fapt, gradinaritul urban, aceasta pasiune de care nu poti scapa, este cea care motiveaza o intreaga generatie de designeri ce vor sa imbunatateasca mediul inconjurator.Boskke, inseamna in engleza veche, “ padure mica”, iar dl. Patrick Morris aminteste in declaratiile sale recente ca peste un deceniu, mai mult de jumatate din populatia din Anglia va trai in mediul urban dens populat, tendinta fiind de ecologizare si de creare a locuintelor eco-friendly.

Aparent, o inventie trasnita, dar care poate revolutiona experienta noastra in bucatarie, atunci cand plantele plutesc in aer deasupra capului nostru.In acest fel, declara dl. Patrick castigam un pic de spatiu si in cazul ca vom agata si plante aromatice vom avea aromele la o lungime de brat de noi. Se pot amplasa chiar si capsuni, fenicul, menta si patrunjel. Sfidarea gravitatiei incurajeaza abundenta de verdeata de acasa sau de la locul de munca fara a sacrifica spatiul de pe podea. Avantajele acestui tip de amplasament sunt multiple, economisirea spatiului, conservarea apei prin faptul ca rezervorul de apa din interiorul ghiveciului alimenteaza treptat planta cu cata apa are nevoie, purifica aerul pentru ca plantele emit oxigen si absorb dioxidul de carbon, in felul acesta atmosfera din casa noastra ne va creste puterea de concentrare si starea de odihna generala.

Pana acum, compania Boskke Morris care a dezvoltat proiectul propus de designerul Patrick Morris se lupta sa tina pasul cu cererea tot mai mare de ghivece suspendate care permit amplasarea lor invers.Tendinta in acest an, este de a folosi in amenajarile interioare, ghivecele suspendate, sau chiar si aranjamente florale divese confectionate pe diferiti suporti, precum cea din imaginea de mai jos confectionata pe o lampa de bucatarie din aluminiu.

Sistemul de cultivare denumit sugestiv Sky planter de catre inventatorul sau, dl. Patrick Morris, poate fi adaptat pentru mute specii de plante, astfel compania Boskke din Anglia a incercat cu succes urmatoarele specii: Anthurium sau floarea flamingo, Areca sau palmierul trestie de aur, feriga Boston- una din cele mai simple ferigi de cultivat acasa, Geranium – muscata clasica, aici puteti cauta si soiuri parfumate, Kentia – palmier foarte rezistent la interior, Menta – cu aroma sa placuta poate fi un companion placut in bucatarie, Phalaenopsis – orhidee ce o gasim in mai toate florariile din tara, Capsuni, Syngonium – planta decorativa prin frunze identificata de catre specialisti NASA ca fiind o buna promotoare a purificarii aerului.

Autor Constantin Claudiu

Publicat 27/ 02/ 2013

Foto www.boskke.com

Comments are closed.