Dieffenbachia – Cultivare, sfaturi utile, inmultire – familia Araceae

   Genul Dieffenbachia reuneşte circa 30 specii erbacee perene, cu sevă deosebit de toxică, originare din arealele tropicale şi subtropicale din America şi Africa. Dintre acestea, cele mai cultivate ca plante de interior sunt speciile: Dieffenbachia amoena Schott. şi Dieffenbachia picta Schott. – Dieffenbachia.
Dieffenbachia amoena. Planta formează o tulpină columnară, cărnoasă, înaltă de până la 1,0–1,5 m. Pe tulpină se inseră foarte frumos, în verticil, frunze mari, oval-alungite, uşor gofrate, cu lungimea de până la 50–60 cm, lung peţiolate, glabre, lucioase, colorate în verde intens pătate cu galben–crem de-a lungul nervurilor. Pe măsură ce planta îmbătrâneşte tulpina se degarniseşte la bază rămânând doar cu câteva frunze în vârf. Florile – tipice araceelor, sunt grupate într-o inflorescenţă tip spadix, cu spata oblongă, galben–verzui şi spadicele gros, uşor curbat, verde–crem.
Dieffenbachia picta. Se deosebeşte de specia precedentă prin vigoarea mai redusă a tulpinii şi frunzele mai mici, de numai 25–30 cm, lucioase, colorate în verde intens, pătate cu alb–argintiu. De asemenea, tulpina are o capacitate mai bună de lăstărire, luând adesea aspectul unei tufe de lăstari. Prezintă numeroase varietăţi, unele dintre ele considerate de unii autori specii.
Dieffenbachia este o plantă de seră caldă şi umedă în permanenţă. Temperatura optimă este de 20–25 °C; chiar şi iarna temperatura nu trebuie să scadă sub 14–15 °C. Substratul se menţine permanent reavăn pe tot parcursul sezonului cald iar plantele se pulverizează frecvent pentru asigurarea unei umidităţi atmosferice ridicate, de 80–85 %. Iarna însă plantele se udă mai rar, lăsând substratul să se usuce uşor între 2 udări; de asemenea se reduce frecvenţa pulverizărilor.
Aerul închis, uscăciunea atmosferică precum şi curenţii reci de aer determină brunificarea vârfului şi marginii frunzelor. Preferă spaţiile bine luminate fără însă ca soarele de amiază din timpul verii să bată direct pe plantă. Solicită substraturi uşoare, bogate în humus, fertile, foarte bine drenate.

Ingrijire

Pe măsură ce cresc plantele se transplantează în ghivece de dimensiuni mai mari. Primăvara devreme, în funcţie de situaţie se face fie transplantarea totală fie doar înlocuirea substratului de la suprafaţă cu un amestec bogat în mraniţă foarte bine descompusă. Plantele îmbătrânite şi degarnisite pot fi tunse primăvara prin scurtarea tulpinii (tulpinilor) la 2–3 noduri; în urma acestei operaţii vor porni lăstari noi care vor îmbrăca frumos planta de la bază.
Lăstarii rezultaţi în urma tăierilor se pot fragmenta şi folosi ca butaşi pentru obţinerea de plante noi; se va lucra cu mare atenție având în vedere fpatul că seva plantei este deosebit de toxică. Fertilizările faziale se fac din martie până în octombrie, la interval de 2 săptămâni, cu îngrăşăminte minerale complexe aplicate sub formă de soluţii cu concentraţia de 0,1–0,15 %.

Inmultire 
Înmulţirea se realizează foarte uşor prin butaşi de vârf de lăstari cu 2–3 frunze şi butaşi de fragmente de lăstari (tronsoane) cu 3–4 noduri în tot timpul sezonului cald. Aceştia se îmbăiază într-o soluţie de fungicide după care se lasă câteva ore pentru zvântare şi o uşoară deshidratare. Substratul ideal pentru înrădăcinare este reprezentat de un amestec realizat din părţi egale de turbă + perlit sau turbă + nisip. Condiţiile optime pentru înrădăcinarea butaşilor sunt 22–24 °C în atmosferă, 25–28 °C în substrat şi 85–90 % umiditatea atmosferică. Înrădăcinarea butaşilor durează 3–4 săptămâni, comercializarea plantelor fiind posibilă după circa 4 luni. Pentru exemplarele mature, viguroase, se poate practica, de asemenea, primăvara, ca metodă de înmulţire şi reîntinerire a plantelor, marcotajul aerian.
Bibliografie

Floricultura – Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975

Floricultura – Florin Toma, Bucuresti, 2010

foto: http://hoax-slayer.com

Comments are closed.