Violete de Parma – viola odorata parmensis Hort. – cultivare, sfaturi utile, înmulţire
Familia Violaceae
Din marea familie a violaceelor face parte şi genul Viola L., care cuprinde aproximativ 150 de specii originare din Europa,Asia, Afirca de Nord şi America de Nord. Violetele de Parma aparţin speciei Viola Odorata L., care cuprinde mai multe varietăţi. Numele lor vine de la latinescul Viola odorata parmensis Hort. Mai este denumită şi Violeta africană.
Este o plantă erbacee cu înălţimea cuprinsă între 10 şi 20 de cm, mai mult sau mai puţin păroasă, uneori glabră. Tulpinile sunt stolonifere şi repente. Spre deosebire de celelalte varietăţi, are frunzele mai mici, strălucitoare , de un verde ca iarba, dispuse în tufă, lungi , peţiolate, cu limbul oval subrotund, cordat la bază, uneori reniform, neegal crenelat, însoţite de stipule oval-ascuţite. Pedunculul auxiliar- cu o lungime cuprinsă între 6 şi 15 cm- poartă la vârf o floare neregulată cu un diametru de până la 3 cm, foarte bătută, de un albastru pal cenuşiu sau albastru pal cu puţin alb ca fond şi foarte mirositoare. În răsadniţe înflorirea începe prin septembrie. Planta înfloreşte continuu toată iarna, şi mai abundent primăvara. În câmp ele înfloresc toamna până dă îngheţul şi apoi în primăvară. Cer un pământ sănătos, permeabil, puţin calcaros sau nisipo-argilos, care a fost mai întâi bine îngrăsat cu compost sau mraniţă bine putrezită.
Violetele de Parma se înmulţesc prin divizare sau separarea stolonilor primăvara devreme., Părţile divizate se plantează pe brazde la o distanţă de 30 de cm între rânduri şi 20 de cm pe rând. Dacă avem la îndemână bălegar de cal jumătate descompus, este bine să-l punem între rânduri pentru că el menţine pământul reavăn, în acelaşi timp , împiedică atacul păianjenului roşu care este foarte dăunător culturii.
Cultura se udă rar şi pătrunzător deoarece este foarte sensibilăla secetă , se înlătură buruienile şi se menţine pământul în stare afânată prin praşile repetate şi administrarea de îngrăşăminte lichide ca : zeamă de balegă proaspătă de vacă ( 10 litri bălegar tinut la fermentat 5-7 zile la 100 litri de apă la care se adaugă 400 grame superfosfat) sau găinaţ de păsări diluat în raport 1/12.
Plantele provenite din seminţe sunt mai viguroase şi înfloresc mai abundent decât cele provenite din divizare. Semănatul seminţelor se face imediat după ce au fost recoltate deoarece capacitatea lor de a germina nu şi-o menţin decât o perioadă foarte scurtă – 1 an. Deci semănatul îl vom începe din iulie până în septembrie , afară pe brazde, în rânduri sau prin împrăştiere. Tinerele plante răsar în primăvara următoare . Semănatul în câmp se mai poate face şi în cursul lunilor martie şi aprilie, repicându-se însă răsadul pe alte brazde în vederea plantării lui în toamnă la loc definitiv. Înflorirea va avea loc în al doilea an după semănare.
Se mai poate înmulţi prin drajonare sau prin butaşi. După posibilităţile fiecărui cultivator, cultura forţată a violetelor de Parma se poate face astfel : când avem la îndemână răsadniţe încălzite plantarea se face în aceste răsadniţe, care se acoperă în momentul venirii gerurilor.
Un alt procedeu constă în acoperirea culturilor din câmp cu tocuri de răsadniţă, odată cu venirea frigului. Pentru acest sistem se are în vedere ca lăţimea brazdei să fie cu câţiva centimetri mai îngustă decât lăşimea tocului şi între brazde să fie o distanţă suficientă care să permită aşezarea în jurul tocurilor a bălegarului proaspăt de cal care va feri plantele de îngheţ. Pe răsadniţe se pun rame pe geam şi peste acestea în timpul nopţii se pun rogojini având grijă ca ziua, când timpul permite să aerisim puternic.
Pentru a obţine flori multe pe timpul iernii, se foloseşte următorul procedeu: în răsadniţă sau sera care va fi destinată forţării se va aşterne un strat gros de 9-11 cm, format dintr-un amestec de 2 părţi mraniţă bine descompusă şi 1 parte pământ de ţelină, în care se plantează tufele destinate forţatului cu pământ pe rădăcini, la distanţă de 20 de cm între rânduri şi 15 cm pe rând. Înainte de a fi introduse în răsadniţe plantele se curăţă de frunze uscate, golurile dintre plante se completează cu amestecul de pământ folosit la plantare. După această operaţie se udă abundent , se pun geamurile pe răsadniţe şi în 2-3 săptămâni, în funcţie de reglarea temperaturii din interior, plantele vor înflori. Înflorirea se va obţine mai timpuriu dacă temperatura va fi ridicată în cursul dezvoltării plantelorşi invers. Temperaturile mai scăzute favorizează obţinerea de flori de calitate superioară şi în cantităţi mai mari.
În cazul în care grăbim forţatul nu trebuie depăşită însă temperatura de 10 grade celsius, deoarece o temperatura mai ridicată contribuie la dezvoltarea aparatului foliaceu în detrimentul florilor.
Materialul destinat forţării se va adăposti împotriva îngheţului iar tufele care au fost forţate se vor depozita în răsadniţe reci , urmând a fi înmulţit în primăvară. După scoaterea primei serii de plante de la forţat se adaugă pământului din răsadniţe câte 10- 15 kg/ m2, mraniţă bine putrezită şi se poate trece la forţatul altei serii. Astfel , se pot forţa 3-4 serii de violete pe aceeaşi răsadniţă.
Pentru forţarea la ghivece se aleg exemplare viguroase, care se plantează în a doua decadă a lunii septembrie , apoi se trec cu ghivece cu tot la răsadniţe , unde se protejează de razele solare, dacă este cazul, până la înrădăcinare. Înainte de venirea îngheţurilor, se aşează în răsadniţe îngropate având grijă ca în primele zile ale lunii decembrie să le trecem la forţat în sere sau pe ferestrele luminoase din apartamente . Pe timp de vară se va avea grijă ca plantele să fie protejate împotriva căldurii prin umbriri şi udări dese.
În parcuri se pot planta pe marginea diferitelor grupuri de arbuşti , cât mai aproape de alei si , mai ales , in preajma locurilor de odihna ,pentru a li se pune in valoare mirosul delicat si gingasia florilor.De asemenea se pot planta ca bordura langa rabatele cu lalele , zambile sau in combinatie cu ghiocei , crocus etc.
Iarna tufele se acopera bine cu frunze ca sa nu degere.
Se mai pot folosi ca flori taiate in diferite aranjamente.
Autor Constantin Claudiu
Publicat 15.12.2011
Bibliografie : Floricultura – Dr. Ing. M. Preda , editura Ceres.