Trandafirii – Roses – Cele mai iubite flori din Antichitate şi până astăzi – Scurt istoric

Trandafirul în literatura antică , evoluţie şi istoric. Partea I.

 


Odată cu apariţia conceptului de civilizaţie, omul a început să îndrăgească florile şi să le cultive pentru cele mai diverse scopuri. Trandafirii apar în toate documentele descoperite, în Creta Antică a anului 1600 î.Hr.  trandafirii erau pictaţi pe pereţii palatelor, în Egipt erau desenaţi pe reliefurile de pe mormintele faraonilor, semn că erau îndrăgiţi de divinitatea supremă.

Familia Rosaceae , genul Rosa.

Cu toate acestea în Biblie de exemplu trandafirul este pomenit doar de două ori, fiind îndemnaţi să privim florile de câmp, şi nu trandafirii. Astfel , în Grecia Antică , poeta Sappho l-a supranumit „ regele Florilor”, iar în anumite scrieri ale lui Teofrast se spunea că lemnul vechi al trandafirilor ar trebui îndepărtat, pentru ca florile acestora să fie mai puternice, ca metodă de înmulţire se specifica butăşirea iar ca loc de plantare se spunea că trebuie ales cu grijă pământul unde va fi plantat. Grecii au fost primii care au cultivat trandafiri la ghivece  şi în grădini, iar romanii i-au îndrăgit peste  toate celelalte flori. Era o modă prin acoperirea podelelor cu petale de trandafiri, trandafirii mai erau folosiţi la nunţi, la impodobirea miresei, si a patului nupţial.

Se pare că Biserica Creştină a respins la început acest simbol al depravării romane, dar după unele scrieri a revenit asupra acestei hotărâri în jurul anilor 400, când trandafirii au apărut în decorarea bisericilor , sub formă de flori, sau cultivaţi în grădinile ce împrejmuiau bisericile, sau sub formă de sculpturi. Începând cu această perioadă au început să le fie recunoscute calităţile medicale unde se foloseau petalele de trandafir. S-au descoperit atestate documentare ce descriu trandafiri din jurul anilor 500 , denumit Rosa gallica, de culoare roşie, se pare ca fiind un soi cultivat de pe vremea romanilor, apoi Rosa alba, trandafirul alb, un alt soi foarte vechi. Un soi parfumat , trandafirii de Damasc, Damask roses, se pare că au ajuns în civilizaţia occidentală mai târziu, în jurul anilor 1500, după unii cronicari se spune că au fost aduşi de cruciaţi, dar ulterior această ipoteză a fost infirmată.Cele mai cultivate soiuri la noi în ţară erau în acea vreme trandafirul roşu, trandafirul alb şi soiul parfumat, trandafirul tomnatic de damasc. Prin anii 1700 apăruseră deja soiuri noi, un soi parfumat cu denumirea Centifolia, cu floarea sferică, Austrian Yellow, cu origine persiană, în jurul anilor 1580, iar din China  a fost adus în Europa Occidentală soiul Musk Rose, originar din Himalaya.

 

Un buchet de soiuri antice de grădină, cu o singură înflorire pe an, cu nuanţe puşine, flori sferice şi uşor de cultivat a fost încrucişat cu soiurile orientale şi a condus la crearea trandafirului modern din grădinile noastre de astăzi.

Prima încrucişare s-a făcut în Italia între Rosa gallinca officinalis şi Autumn damask, de aici a rezultat Duchess of Portland, primul Portland rose. La începutul anilor 1800 acest soi a câştigat popularitate, ulterior a dispărut din cultivare, iar astăzi nici nu mai există. În aceeaşi perioadă, în America de Nord au fost încrucişaţi soiurile Old Blush şi Musk Rose, rezultând un soi numit Noisettes după numele unui imigrant francez.  Un soi celebru în acea vreme este considerat soiul Bourbon, realizat la începutul anilor 1800. Încrucişarea a fost un succes rezultând flori de dimensiune mare şi tufe cu înfloriri repetate. Acest soi a fost foarte răspândit în Franţa, apărând mii de soiuri ce au rezista foarte mult. Anul 1837 intră în istoria trandafirului ca anul în care a apărut Hybridului perpetual, încrucişare între trandafirul Bourbon şi un trandafir Portland, din acel moment varietăţile Bourbon şi-a pierdut titlul de rege deţinut până în acea vreme. Atât în Europa, cât şi în SUA, cultivatorii s-au axat pe acest hibrid, Hybrid perpetuals, apărând astfel peste 3000 de soiuri diferite, în cele mai diverse culori, alb, roşu, roz, purpuriu, mov, mare parte sunt în producţie şi astăzi. Astfel acest soi Hybrid perpetuals a primit denumirea de „ regele victorian al trandafirilor”.

Trandafirii orientali, soiuri care erau cunoscuţi în China cu mult dinaintea acestor soiuri occidentale, erau folosiţi în acea vreme pentru plăcerea personală protecţia şi îndepărtarea duhurilor rele, şi foarte puţin în medicină. Trandafirii erau cultivaţi şi în Japonia din cele mai vechi timpuri, dar în această zonă a globului alte flori deţineau supremaţia în cultivare, precum crizantema, floarea de cireş, lotus.

Aceste soiuri antice au fost aduse în Europa la începutul anilor 1800, de către negustori, şi au fost denumiţe China Roses ( trandafiri chinezeşti ), iar ulterior au fost aduşi soiurile nobile , cele denumite Thea hybrida, deşi erau soiuri mai puţin rezistente la frig, dar aveau calităţi mai mari faţă de celelalte soiuri cunoscute până atunci – înflorire continuă, flori delicate, boboci rezistenţi. Aceşti trandafiri au reprezentat încrucişarea perfectă între avantajeşe trandafirilor occidentali, robuşti şi cu rezistenţă la temperaturi joase, şi cele ale trandafirilor orientali, ce înfloresc remontant şi au flori superbe.

Un alt soi foarte important în evoluţia trandafirilor este Rosa multiflora, ce a fost introdus în Europa  ca provenind din Japonia. Nu este un soi spectaculos, are flori simple şi albe, dar este strămoşul trandafirilor agăţători de astăzi şi a soiului Floribunda.

 

 

Autor Constantin Claudiu

Publicat 12.04.2011  iSEO

 

Comments are closed.