Targul Indagra 2013 la final | Ce nu s-a vazut la tv si care este pulsul real la nivelul vizitatorilor si expozantilor

Ultima zi a targului international INDAGRA nu a adus mai multi vizitatori fata de zilele trecute. La nivelul publicului vizitator, interesati de produsele agricole prezente la targ, fermieri sau persoane de specialitate , s-a observat o usoara scadere a interesului fata de anii trecuti, poate si din cauza crizei care a adus vanzari mult mai mici fata de anii trecuti. Firmele ce au expus in domeniul alimentatiei, in special micii producatori au venit in acest an cu preturi mult mai mari fata de pretul pietei, chiar daca pe undeva calitatea produselor era superioara celor din piata agroalimentara, acesta fiind unul din factorii ce au contribuit substantial la vanzarile mai mici fata de anii trecuti. Lipsa de bani invocată de vizitatori, a făcut ca anul acesta, la Târgul internaţional INDAGRA, să se înregistreze cele mai mici vânzări din ultimii ani. Ca si vizitatori dupa parerea noastra au fost cu circa 10 % mai putini vizitatori fata de anul trecut, cel putin duminica cand ne asteptam sa fie o zi mai plina a fost o zi aproape ca prima zi de targ, mult mai putini vizitatori fata de alti ani.

Indagra_2013Deschiderea_oficiala_a_targului_international_IndagraMinistrul_Daniel_Constantin_la_Indagra_2013Grup_de_politicieni_la_Targul_international_IndagraAleea_principala_la_IndagraStand_de_produse_traditionale_la_IndagraExpozitie_de_cabaline_la_Indagra

Ca în fiecare an, una dintre aleile complexului Romexpo a fost ocupată de micii producători, care au umplut standurile cu o mare varietate de produse tradiţionale, de la preparate din carne şi diverse brânzeturi, până la dulciuri şi băuturi tradiţionale. Dar, la multe produse, preţurile erau de-a dreptul exorbitante, ţinându-i departe pe vizitatori. Alte produse tradiţionale, care aveau mare căutare în anii trecuţi, au rămas aproape neatinse, din cauza preţurilor mari: sloi de oaie 45 lei/kg, lebăr de porc 30 lei/kg, drob de miel 40 lei/kg, caş de oaie 28 lei/kg, telemea de capră 30 de lei kg etc. Până şi porumbul fiert sau copt s-a vândut destul de greu, preţul fiind de 5 lei bucata. Nici ţuica şi palinca nu au avut trecerea pe care o aveau de obicei la INDAGRA. “Anul ăsta e cel mai prost an de când vin aici, e clar că oamenii nu mai au bani, am vândut foarte puţin, mai mult la pahar, dar nici nu pot să las din preţ (30 de lei kg de ţuică-n.red), că ies în pierdere!”- a declarat Mitică Năzăreanu, din Luncaviţa, judeţul Tulcea pentru editia electronica a publicatiei Capital. Anul acesta şi pâinea a fost scumpă la INDAGRA, cea mai ieftină fiind pâinea tradiţională cu cartofi- 80 de lei/kg. Cu tot tam-tam-ul la adresa TVA ului ieftinit iata ca painea la targ nu a fost atat de ieftina. Unele voci spun ca preturile au fost mari datorita taxelor mari platite de firmele expozante pentru participarea la targ.

Doar sâmbătă  pâinea fost gratis, pentru că brutarii firmei Dioszegi, din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, au copt o pâine de aproape 100 de kg, pe care ministrul agriculturii, Daniel Constantin şi preşedintele Rompan, Aurel Popescu, au împărţit-o vizitatorilor. Pâinea-gigant  a stat în cuptor, la temperatura de aproximativ 300 grade Celsius, timp de circa şase ore, având în compoziţie 57 kg de făină, 34 litri de apă, 5 kg de cartofi şi 1kg de drojdie şi sare. “Anul viitor vom face o pâine şi mai mare, pentru că ne-am propus să ajungem să facem în final o pâine de 200 de kg “- a declarat pentru Capital, Laszo Dioszegi, patronul firmei.

Unul din standurile atragatoare a fost cel al producatorului de utilaje agricole BELARUS, firma MTZ,  producator de tractoare si utilaje agricole de la Minsk, uzina fondata in anul 1946, astazi in aceasta uzina lucreaza peste 30.000 de angajati. Miercuri, prima zi de expozitie, vizitatorii au avut parte si de un program artistic sustinut de un grup de artisti din Belarus, dansuri si cantece traditionale care au incantat publicul vizitator.

Grupul_de_artisti_din_Belarus_la_targul_international_IndagraStandul_din_BelarusTractorul_Mtz_produs_in_Belarus_Minsk_la_Indagra

Cei interesati de constructia unei sere, si aici ne referim la tinerii la inceput de drum care doresc sa inceapa o afacere in domeniul productiei de flori, sau de legume, au avut de unde alege, au fost circa 4 firme expozante producatoare de sere si utilaje adiacente, care au propus cam acelasi tip de sera indiferent daca va ganditi la productia de flori sau de legume. De fapt, pentru inceput, o sera acoperita cu folie poate fi pentru cativa ani pista pe care poti produce capital pentru a te dezvolta.

Sere_la_IndagraSere_la_targul_international_Indagra

Unul din nemultumitii politicii agricole a actualului guvern, “ Taranul sarac “ din Vrancea, a fost singurul contestatar de fapt prezent la targ in prima zi cu o pancarta pe care erau scrise nemultumirile sale. La iesire din sala de conferinte a delegatiei de la Ministerul Agriculturii, in frunte cu ministrul Daniel Constantin, “ Taranul sarac”, dealtfel un fermier foarte simpatic, un fermier ce are curajul sa-si spuna of-ul oricand si oriunde, un of spus cu sinceritate, nu in mod ipocrit asa cum ne-au obisnuit emisiunile televizate cu o droaie de invitati din toate domeniile care isi dau cu parerea pe uscat despre agricultura romaneasca, dar ei nu au pus mana pe o sapa niciodata, asadar la iesirea din sala de conferinte luand o pozitie destul de centrala nu a fost bagat in seama de participanti,atentia tuturor atintindu-se catre delegatiile oficiale si catre ministrul agriculturii. In schimb, daca doriti sa stiti mai multe despre el il puteti gasi pe You tube cu mai multe videoclipuri foarte interesante. L-am intrebat daca este nemultumit de fondurile europene sau daca a intampinat greutati la incasarea subventiilor de la APIA iar raspunsul a fost categoric nu, asa ca am mers mai departe, atat timp cat nu sunt probleme cu banii inseamna ca inca este bine. Am aflat ca este proprietarul a 30 de hectare de teren, deci este potential de a deveni “Taranul bogat”.

Taranul_sarac_la_Indagra

Ajuns la cea de a 18-a ediţie, târgul Indagra a reunit, în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie, peste 430 de companii din România, dar şi din alte 20 de ţări, ocupând o suprafaţă expoziţională de peste 30.000 de metri pătraţi. În acest an toate pavilioanele au fost ocupate, ceea ce arată interesul operatorilor economici pentru domeniul agriculturii. Cu toate acestea, stand de vorba cu cativa din expozanti am inteles ca pretul pentru un stand pe toata durata expozitiei a fost destul de piperat, la fel ca in anii buni de dinaintea crizei. Am gasit unele standuri in care expuneau 2 firme pentru a imparti cheltuielile pe din doua.

Anul 2013 este un an al deciziilor, iar târgul Indagra devine an de an un loc în care vedem noile tehnologii, rezultatele unui an agricol şi în care Ministerul Agriculturii încearcă să promoveze toate politicile pe care le-a implementat sau urmează pentru perioada următoare, a declarat, miercuri, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la deschiderea târgului Indagra.  “Misiunea MADR a fost dezbătută deja cu organizaţiile fermierilor cu privire la viitorul agriculturii româneşti, cel puţin atât cât putem să previzionăm pentru perioada 2014-2020, unde ştim care sunt măsurile europene pe care le putem aplica, rămâne doar să decidem oportunitatea aplicării împreună cu dumneavoastră. Anul 2013 este un an al deciziilor şi unul important pentru viitorul celor 7 ani, iar târgul Indagra devine an de an un loc în care vedem noile tehnologii, rezultatele unui an agricol şi în care Ministerul Agriculturii încearcă să promoveze toate politicile pe care le-am implementat sau urmează pentru perioada următoare”, a spus Daniel Constantin, ministrul agriculturii.

România îşi poate găsi în noua Politică Agricolă Comună (PAC) toate elementele de care are nevoie pentru a-şi lua în considerare specificul agriculturii şi pentru a-şi ocupa locul pe care îl merită în sistemul agricol şi agroalimentar european, a declarat, miercuri, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş,

Chiar dacă Indagra este un simbol al recoltei, aş spune că în acest an vine într-un moment în care modalitatea de susţinere a agriculturii, de stimulare a investiţiilor cu fonduri europene, ne aduce în faza de semănat şi de plantat noi scheme de de susţinere, un nou PNDR, un nou sistem de susţinere din plăţi directe,care va reprezenta reforma PAC şi care a fost principalul meu obiectiv. Cred că România îşi poate găsi în noua Politică Agricolă Comună toate elementele de care are nevoie pentru a-şi lua în considerare specificul agriculturii şi pentru a-şi ocupa locul pe care îl merită în sistemul agricol şi agroalimentar european fără a face referire la ceea ce pot face alte state membre şi nu poate face România“, a spus Cioloş, citat de Agerpres.

Cioloş a precizat că noul sistem de plăţi din PAC va permite României nu doar menţinerea lor pe hectar până în 2020 aşa cum au dorit agricultorii români, în plus existând posibilitatea de modulare a a plăţilor directe pentru o serie de categorii de ferme, în paralel cu plata la hectar.

Una peste alta, asteptam cu interes anul 2014, cand speram ca organizatorii sa vina cu un pret mai bun pentru firmele expozante, macar cu un 20 % mai mic, iar pentru vizitatori un pret la bilet de 10 lei pe zi mi se pare absolut normal, iar pentru toate zilele un abonament de 25 de ron mi se pare destul de acceptabil. Nu de alta, dar sa simtim si noi publicul larg un sprijin pentru agricultura, si asa guvernantii nostri se lauda ca agricultura este prioritatea 0 a politicii romanesti.

In ce priveste mediatizarea, consideram ca se poate face mult mai mult iar rezultatele se vor vedea cu prisosinta, in special in media la nivel european, pentru a atrage mai multi posibili investitori straini, sa nu uitam insa si prietena noastra Rusia, mama Rusia, care este o piata imensa pentru produsele noastre agricole. Targul ar trebui promovat mult mai mult pe pietele din est, Rusia, Turcia, China, tarile arabe, care au fost parteneri traditionali pe vremuri ai tarii noastre, doar pe plan local nu vom scoate capul in lume. O eventuala participare mai mare a investitorilor din tarile mentionate ar putea aduce un plus consistent schimburilor comerciale.

Asteptam targul international Indagra 2014 si uram succes tuturor celor care au participat la INDAGRA  in acest an, cat si celor care doresc sa inceapa o afacere in domeniul agricol. Din partea redactiei Floricultura mult succes in 2014!

Indagra_2014_se_apropie

Comments are closed.