Plantele floricole

Florile, atât de îndrăgite pentru frumusețea lor aparte, ne bucură, ne sensibilizează și cel mai adesea ne îndeamnă să ne apropiem pentru a le admira și a le simți parfumul. Grația și delicatețea unora, robustețea și semeția altora, minunata alcătuire a petalelor sau a florilor în inflorescențe reliefează cea mai importantă însușire a lor, culoarea. În primul rând, prin această însușire, plantele floricole constituie din punct de vedere peisagistic un element vizual de mare atractivitate și varietate, care îmbogățește și înfrumusețează parcurile și grădinile printr-o inegalabilă paletă coloristică și multiple posibilități de design al suprafețelor de culoare.

Proiectarea aranjamentelor florale specifice amenajărilor exterioare se bazează pe cunoașterea și folosirea calităților peisagistice esențiale ale speciilor ( talia plantei, coloritul și aspectul florilor, frunzișul, habitusul plantei ), dar și a altor aspecte, cum sunt perioada și durata de înflorire, capacitatea de acoperire a solului, durata și particularitățile ciclului biologic, comportamentul biologic.

Talia plantelor floricole, foarte variată, este un caracter de specie sau de soi : sortimentul oferă posibilități de selectare de la plantele cele mai scunde, care cresc aproape alipite de sol ( de exemplu, speciile perene Phlox setacea și Phlox subulata) până la cele mai înalte, ajungând la 2 metri ( nalba de grădină – Althea rosea ). Înălțimea plantelor floricole este un criteriu de alegere a speciilor pentru anumite tipuri de decorațiuni floare. De exemplu, pentru arabescuri – desene în volute pe fond de gazon – se pretează specii și soiuri de talie mică și uniformă ( begonii, crăițe pitice etc) ; pentru grupuri sunt indicate plante înalte și suficient de voluminoase ( bujori, nalbă de grădină, Solidago etc ). De asemenea, înălțimea plantelor intervine în asocierea speciilor pentru realizarea diferitelor compoziții florale mixte. Astfel, pentru un rabat din flori anuale dintr-o combinație de două specii de talii diferite, una din multiplele soluții poate fi conturarea cu o bordură din plante mai scunde, de exemplu pufuleți ( Ageratum ), lobelie ( Lobelia ) sau crăițe pitice ( Tagetes ), a unei specii dominante de talie mai înaltă , ca, respectiv, salvie, gura-leului sau cana . În cuprinsul aceleiași compoziții florale, se pot alterna ritmic sau neregulat specii de înălțimi diferite, cu grija amplasării celor mai scunde în fața celor mai înalte. Frumusețea unei borduri mixte din diferite specii perene și anuale rezultă nu numai din asocierile de culori ale florilor, ci și din această alternanță a taliilor, care conferă varietate volumetrică ansamblului.  Talia plantelor se alege și în funcție de poziția stabilită a aranjamentelor florale în cadrul amenajării : pentru vederile libere sunt indicate speciile cu creștere mai joasă ; când sunt situate în planuri mai îndepărtate, pe un fond de gazon sau de plantații arbustive sau aranjate lângă garduri, ziduri, se preferă taliile mai înalte.

Culoarea este cea mai importantă calitate peisagistică a florilor în funcție de care se aleg, se amplasează și se asociază speciile. Culorile atrag privirea, înviorează și înfrumusețează anumite zone ale peisajelor ; îmbinările lor măiestrite și asocierile cu culorile altor elemente ale peisajului înrudesc această artă cu pictura.

Gama cromatică a florilor este deosebit de variată, cuprinzând :

-culorile fundamentale sau simple : roșu, galben, albastru ;

-culorile compuse sau binare , din combinarea celor fundamentale două câte două ;

-violet = albastru + roșu ;

-verde = albastru + galben ;

-portocaliu = galben + roșu ;

-tonalități ale culorilor ( intensități, de la deschis către închis) ;

-nuanțe, rezultând din amestecul culorilor cu intensități diferite : bleu-verzuri, roz-portocaliu, roșu-coral, alb-gălbui, roz-violaceu, galben-verzui etc.

La acestea se adaugă culoarea albă, rezultanta combinației tuturor culorilor spectrului.

Coloritul florilor și inflorescențelor poate fi unic sau poate reuni mai multe culori, nuanțe sau tonalități dispuse în mod diferit ( în cercuri concentrice, în degradeuri, în bordura petalelor sau florilor etc ). Sortimentul foarte variat al plantelor floricole de grădină cuprinde toată această gamă cromatică care permite selectarea speciilor și soiurilor în funcție de alte considerente pe lângă opțiunea de culoare.

Asocierea florilor în funcție de culoare în cadrul grădinilor se face după criterii estetice proprii tuturor artelor vizuale. Astfel se pot realiza :

  • Combinații în contrast, asociind culori simple între ele sau alăturând culorile simple și complementarele lor ( culorile compuse din celelalte două culori simple ) : roșu-verde, galben-violet, albastru-portocaliu ; dintre multiplele posibilități de asociere, iată câteva exemple pentru decorul de vară – salvie ( Salvia splendens – flori roșii) și lobelie ( Lobelia erinus – flori albastre ) ; crăițe ( Tagetes patula – flori galbene ) și verbine ( Verbena venosa – flori violet ) ; dalii roșii și galbene ( Dahlia hybrida) și pufuleți cu flori albastre ( Ageratum mexicanum ) ; pentru decorul de primăvară – pansele albastre și galbene ( Viola wittrockiana ) și Silene rosea ( flori roz-ciclamen);
  • Combinații în armonie , fie alăturând tonalități apropiate ale aceleiași culori, fie îmbinând nuanțele intermediare care fac legătura între culorile fundamentale ( de exemplu, galben-pai, galben-intens, portocaliu ; roz, violaceu, roșu-vișiniu) ;

Exemple de armonie cromatică :

  • Pentru sezonul de vară : Cleome spinosa ( talie circa 1 m, flori roz ) pe un fond de petunii roz-închis și roz-violet ; Rudbeckia hirta – soi portocaliu în asociație cu gălbenele ( Calendula officinalis ) și dalii albe ;
  • Pentru sezonul de primăvară : combinații de pansele albe , nu-mă-uita bleu și roz (Myosotis alpestris) cu lalele roz-violaceu ( Tulipa gesneriana) ;

Interpunerea culorii albe ( neutră), permite o legătură între culori care nu se acordă (de exemplu, roșu aprins și violet ). Utilizând florile albe și cele deschis colorate, alăturate celor cu nuanțe vii, puternice, se poate realiza o compoziție florală multicoloră cu efecte simultane de contrast și armonie.  În toate asocierile policrome este necesară o culoare dominantă (ca arie) ; aceasta poate fi fondul principal în care sau alături de care se dispun alte flori diferit colorate. De exemplu, unei mase de crăițe galbene i se asociază arii mai mici de Salvia farinacea (flori albastre-violacee) și gura-leului roșii portocalii ( Antirrhinum majus).

Alegerea culorilor pentru decorațiunile florale se face și în funcție de distanța de la care sunt privite. Culorile și nuanțele mai vii și cele mai deschise, utilizate în mase monocrome sau în asociere de 2-3 nuanțe puternic contrastante , se văd bine de departe ; culorile reci ( albastru, indigo, violet) se estompează sau devin șterse privite de la distanță ; chiar situate în apropiere, ele trebuie susținute și înviorate prin alăturarea culorilor deschise ( alb, crem, galben-pal, argintiu, cenușiu etc ). O asociere interesantă, mai aparte, poate fi realizată prin întrepătrunderea în desen a florilor mov închis de vanilie ( Heliotropium peruvianum ) cu frunzișul argintiu de Cineraria maritima și begonii roz ( Begonia semperflorens).

Combinațiile policrome se vor situa în apropierea privitorului întrucât distanța estompează diferențele dintre culori, cu atât mai mult cu cât ele ocupă arii mai mici.

Coloritul aranjamentelor florale se alege și în corelație cu celelalte elemente ale cadrului învecinat : gazon, frunzișul arborilor și arbuștilor, piatră, nisip, beton ș.a., stabilindu-se relații de armonie sau de contrast.

Pentru realizarea unor efecte puternice și sobre sunt indicate decorațiunile monocrome ; culoarea cea mai folosită este roșu, complementar cu verdele general al vegetației. Fondul de culoare al frunzișului vegetației lemnoase necesită acorduri armonioase cu florile situate în apropiere : astfel, coniferele albăstrui se asociază bine cu tonuri de portocaliu și roz-închis ; frunzișul purpuriu-închis pune în valoare florile galben-deschis ; frunzișul verde-întunecat se acordă cu florile roz, galbene, portocalii.

Frunzișul plantelor floricole are adesea o importantă decorativă aparte prin coloritul bine evidențiat mai ales la speciile de mozaic – Coleus, Iresine, Alternanthera , Gnaphalium etc – dar și la alte specii preponderent decorative prin flori – soiuri de Begonia, de Canna indica.  De asemenea, frunzele decorează prin formă, mărime și mod de dispunere. Ca exemple , se pot aminti nemțișorii pereni ( Delphinium), cu frunze mari, profund divizate ; crinii de toamnă (Hosta), ale căror frunze mari, cu nervațiunea arcuită, sunt verzi simple sau cu bordură alb-crem ; speciile de plante grase , Sedum, Sempervivum, Echeveria având o gamă mare de forme, mărimi și culori ale frunzelor.

Habitusul, deși pe plan secundar față de celelalte caractere peisagistice ale speciilor floricole de grădină, oferă alte posibilități de diversificare a aranjamentelor.

Speciile repente, acoperitoare de sol, pot forma frumoase covoare de frunziș sau înflorite ( de exemplu, Acaena buchanani, cu foarte mici frunze argintii-cenușii și Gypsophilla repens, cu flori mici albe-rozii).

Speciile erecte își evidențiază forma de creștere numai dacă este suficient de diferențiată pentru a nu se contopi în masa de exemplare, de exemplu, frunze erecte și liniare la stânjenei ( Iris), rozete de frunze mari la crinii de toamnă , tufe mari, rotunjite la bujori ( Paeonia), siluete zvelte și înguste la nalba de grădină.

Speciile urcătoare iau în general forma suportului, decorându-l cu masa de frunze și flori ; dintre acestea sunt adesea preferate zorelele ( Ipomoea) și călțunașii urcători (soiuri de Tropaeolum ).

Habitusul unor specii poate fi apreciat ca diferit în perioada de înflorire față de timpul când lipsesc florile, de exemplu la stânjenei(Iris), nemțișorii pereni (Delphinium) , crinii de vară (Hemerocallis) ș.a.

 

Autor Constantin Claudiu

Publicat 10.09.2011

foto : the telegraph

Bibliografie : ‚ Arhitectură peisageră „ – Prof. Univ. Dr. Ana- Felicia Iliescu

Editura Ceres 2003.

Comments are closed.