Philodendron – Filodendron – Cultivare, sfaturi utile, inmultire – familia Araceae
Genul Philodendron (filodendron) reuneşte circa 500 specii erbacee sau suffrutescente cu rădăcini adventive, terestre sau epifite, volubile, târâtoare sau pendente, originare din pădurile tropicale ale Americii. Dintre acestea, se întâlnesc mai frecvent speciile: Philodendron andreanum Devans. , Philodendron bipinnatifidum Schott., Philodendron elegans Krause, Philodendron erubescens Koch. et Aug., Philodendron imbe Scott. și Philodendron scandens Koch.
Philodendron andreanum. Portul plantei este volubil, cu tulpina puternică, slab ramificată, prevăzută cu rădăcini adventive, înaltă de 3–6 m în zonele de origine şi 1–2 m în condiţii de apartament. Frunzele sunt lung peţiolate, cordiform–sagitate, lungi de până la 1 m, cu aspect catifelat, colorate în roşu–arămiu la plantele tinere şi verde spre negru la plantele mature; indiferent de vârsta plantei, frunzele sunt lucioase şi au nervurile evidente, colorate în verde–pal.
Poziţia peţiolului este perpendiculară sau oblică în raport cu tulpina în timp ce limbul este dispus paralel cu aceasta, având vârful orientat spre baza plantei. Florile, neînsemnate decorativ, sunt mici, alb–verzui, grupate în inflorescenţe tip spadix, cu spata rulată în jurul spadicelui, groasă, eliptică, lungă de circa 20 cm, alb–verzuie.
Philodendron bipinnatifidum. Planta are aspectul unui arbust viguros, cu tulpina groasă, cilindrică, slab ramificată, cu internodii scurte şi numeroase rădăcini adventive. În zonele de origine poate atinge înălţimi de până la 5 m însă în condiţii de apartament rar depăşeşte 1,5–2,0 m. Odată cu îmbătrânirea şi creşterea volumului vegetativ planta capătă un aspect târâtor, având nevoie de un suport de susţinere. Frunzele sunt foarte mari (60 cm lungimea peţiolului, 100 cm lungimea limbului), dublu penat–sectate, cu sinusurile mergând până aproape de nervuri. Sunt colorate în verde închis, strălucitor. Florile, nesemnificative decorativ, sunt grupate în inflorescenţe tip spadix cu spata rulată în jurul spadicelui, eliptică, groasă, lungă de circa 30 cm, roşie–purpurie.
Philodendron elegans. Planta formează o tulpină viguroasă, târâtoare, cu numeroase rădăcini adventive, lungă de până la 5 m în zonele de origine şi numai 1,5–2,0 m în condiţii de apartament. Frunzele sunt lung peţiolate, mari, colorate în verde intens, cu limbul ovat, penat-sectat, lung de 30–60 cm.
Philodendron erubescens. Planta are un port volubil, cu tulpină viguroasă, neramificată sau slab ramificată, roşie–violacee, cu numeroase rădăcini adventive cu care se prinde de suporţii disponibili; în lipsa suporţilor de susţinere planta are un aspect târâtor. Frunzele sunt lung peţiolate, mari, cordiform–sagitate, lungi de 25–40 cm, lucioase, colorate în verde–violaceu pe partea superioară şi roşu–purpuriu pe partea inferioară. Florile sunt mici, verzi–roşietice, nesemnificative, grupate în inflorescenţe tip spadix, cu spata groasă, rulată în jurul spadicelui, eliptică, colorată în roşu–purpuriu, lungă de circa 15 cm.
Philodendron imbe. Se aseamănă mult cu specia anterioară. Frunzele sunt lung peţiolate, ovat–oblonge, lungi de până la 35 cm, lucioase, colorate în verde intens pe partea superioară şi verde cu reflexe roşietice pe partea inferioară. Inflorescenţa este înconjurată la început de o spată groasă, verde–crem, lungă de 15–22 cm.
Philodendron scandens. Planta are un port agăţător sau pendent, cu tulpini subţiri, cilindrice, lucioase, flexibile, neramificate sau slab ramificate, lungi de 3–6 m în zonele de origine şi 1,5–3,0 m în condiţii de apartament, garnisite cu rădăcini adventive.
Frunzele sunt cordiforme, cu sinusul peţiolar în forma literei V, lungi de 10–20 cm, lucioase, colorate în verde–oliv. Florile apar destul de rar în condiţii de apartament şi sunt mici, nesemnificative decorativ, grupate în inflorescenţe tip spadix, cu spata cărnoasă, purpurie, lungă de circa 5 cm. 
Filodendronii sunt plante de seră cald şi umedă, temperatura optimă fiind de 18–22 °C. Iarna, în funcţie de intensitatea luminoasă, plantele pot fi ţinute la temperaturi mai scăzute dar nu mai mici de 12 °C. Solicită o intensitate luminoasă ridicată, fără însă ca plantele să fie expuse direct arşiţei din timpul verii. Tolerează bine semiumbra, mai ales Philodendron scandens.
Din martie până în octombrie substratul se menţine permanent reavăn în timp ce iarna udatul se face mai rar, lăsând substratul să se usuce uşor între două udări.
Exceptând Philodendron bipennifolium şi Philodendron scandens, care tolerează bine o atmosferă mai uscată şi poluată, toate celelalte specii au nevoie de o umiditate atmosferică ridicată (80 %) şi de spaţii bine aerisite, fără curenţi de aer. Solicită substraturi fertile, uşoare, bogate în humus, bine drenate, cu un pH neutru.
Inmultire
Plantele de Philodendron se înmulţesc foarte uşor prin butaşi de vârf şi fragmente de lăstari dimensionaţi la 2–4 noduri şi marcotaj aerian. Înrădăcinarea butaşilor se realizează cel mai bine în substrat de turbă + perlit sau turbă + nisip, primăvara, în condiţiile unei temperaturi de 20–22 °C în atmosferă şi 23–25 °C în substrat şi a unei umidităţi relative de 85–90 %. Durata înrădăcinării este scurtă, de numai 3–4 săptămîni însă de la butăşire şi până la obţinerea plantelor vandabile este necesară o perioadă de 8–12 luni. Marcotajul aerian se aplică în intervalul martie – iunie, la plantele mature, în aceleaşi condiţii ca şi în cazul plantelor de Ficus.
Philodendron scandens se poate înmulţi foarte uşor şi prin marcotaj terestru şerpuitor, aşezând în jurul plantei mamă ghivece cu pământ în care se fixează, din loc în loc tulpinile plantei mamă, în vederea marcotării.
Din primăvară până toamna plantele se fertilizează lunar cu îngrăşăminte minerale complexe, administrate în stare solidă (granule sau batonaşe) sau bilunar, cu îngrăşăminte minerale sau organice.
Bibliografie
Floricultura – Dr.ing. Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975
Floricultura – Conf.Univ. Dr. Florin Toma, Bucuresti, 2010
