Paulownia | Arborele printesei

Genul Paulownia Sieb.et Zucc.

–         De la numele printesei ruse Ana Paulowna , sora tarului Paul I , sotia printului Frederic al Tarilor de Jos.

–         In China si Japonia lemnul este folosit chiar si pentru sculptura, poate fi usor prelucrat.

–         Fara indoiala , un arbore cu caracteristici ornamentale impresionante, poate fi un adevarat spectacol primavara cand decoreaza cu florile sale imense si parfumate. In Nordul tarii noastre este posibil ca iernile tarzii sa dauneze mugurilor florali care se formeaza din toamna.

–         Un manuscris descoperit in China , care este datat din secolul XI, arata ca frunzele si florile acestui arbore erau folosite pentru fabricarea unor crème de tratare a ridurilor, chiar si pentru tratamente impotriva caderii parului, dupa unii specialisti aceste crème erau renumite ca tratamente impotriva imbatranirii.

–         La noi in Romania, acest arbore nu este o priveliste comuna in gradinile particulare , in primul pentru faptul ca inca nu este adaptat conditiilor de clima specifice tarii noastre.

Paulownia tomentosa (Thunb).Steud.

Arbore inalt de 10-15 m ( la noi adesea arbust).Originar din China , are tulpina scurta , groasa , coroana larga si lujerii foarte grosi. Frunze opuse , foarte mari (15-20 cm) , lung petiolate ( 10-20 cm) , simple , cordat ovate , pe margine intregi sau sinuate , cu baza larg cordata si varful acut sau acuminat , pe fata scurt si fin paroase , pe dos alburiu dens paroase. Paulownia poate fi plantat cu success pe coaste stancoase, zone pietroase, zone cu aciditate ridicata a solului sau cu fertilitate mai scazuta.

Flori mari , frumos mirositoare , de culoare albastra deschis violacee , dispuse in raceme erecte in varful ramurilor tinere , acoperite cu numerosi peri fini si scurti. Caliciul campanulat , scurt .Florile apar in mai.

Fructele sunt capsule lemnoase ovoide , de 3-4 cm , cu numeroase seminte mici, au forma unor pastai de seminte verzi. Lastareste si drajoneaza bine si are o crestere rapida. Prefera locurile adapostite si este rezistent la seceta. Semintele contin un ulei foarte apreciat in Extremul  Orient pentru impregnarea unor materii fine si care intra in compunerea lacurilor  japoneze.

Se inmulteste prin semanaturi facute iarna in sere , prin butasire , cu butasi de radacina. Suporta greu temperaturi sub -20 grade C.

In parcuri se foloseste in mod izolat , fiind pretuit pentru frunzisul bogat si inflorirea deosebit de frumoasa.

 

Autor Constantin Claudiu

Publicat 02/01/2013

Foto: http://dendro.cnre.vt.edu/dendrology/syllabus/factsheet.cfm?ID=145

Comments are closed.