Necesarul de ingrasaminte al plantelor floricole

Administrarea îngrăşămintelor se poate face la pregătirea solului sau a substratului (fertilizarea de bază) şi în timpul vegetaţiei (fertilizarea fazială).

Fertilizarea de bază se realizează cu îngrăşăminte în stare solidă, organice (gunoi de grajd, mraniţă) şi minerale (simple sau complexe, N în doză de 1/3 şi P şi K, în doză de 2/3 din cantitatea totală necesară speciei). Îngrăşămintele organice prezintă o serie de avantaje atât pentru plantă cât şi pentru sol: conţin cantităţi importante de azot, fosfor, potasiu, calciu; sporesc puterea de reţinere a apei de către sol şi capacitatea de încălzire şi aerisire a acestuia; stimulează activitatea microorganismelor care produc substanţe cu rol în rezistenţa plantelor la boli; ameliorează structura solului sau a substratului, sunt mai ieftine cu cel puţin 50 % faţă de cele chimice. Folosite împreună cu îngrăşămintele chimice, îngrăşămintele organice conduc la obţinerea unor sporuri mari de producţie, atât în privinţa cantităţii cât şi a calităţii produselor.  Fertilizările faziale se efectuează cel mai adesea cu îngrăşăminte în stare lichidă, concentraţia soluţiei variind între 0,05–0,4 % în funcţie de specie, vârsta plantei, fenofază, frecvenţa fertilizărilor, gradul de aprovizionare a solului sau substratului cu elemente minerale.

Ritmul fertilizărilor poate fi săptămânal, bilunar sau lunar în funcţie de anotimp şi fenofaza în care se găseşte planta iar cantitatea de soluţie nutritivă aplicată la o fertilizare variază între 10–15 l/mp, respectiv 100–500 ml/ghiveci.

Soluţia nutritivă se poate distribui direct pe substrat sau, în cazul plantelor cultivate în ghivece, se poate aplica şi sistemul „flux-reflux”. Acesta presupune menţinerea ghivecelor timp de 30–60 minute într-o vană prin care circulă soluţia de îngrăşăminte. De asemenea, pentru plantele sensibile la concentraţia sărurilor se foloseşte fertilizarea indirectă, când soluţia nutritivă, de concentraţie foarte mică, nu se distribuie direct în ghiveci ci într-un strat de turbă în care sunt aşezate ghivecele.

În toate cazurile, aplicarea soluţiei de îngrăşăminte se va face doar pe sol sau substrat reavăn, udat cu 1–2 zile înainte.

Fertilizările faziale se pot face şi cu îngrăşăminte în stare solidă, distribuite fie sub formă de granule prin încorporare odată cu lucrările de afânare a solului sau substratului (cazul culturilor realizate direct în sol sau pe bacuri înălţate, în seră) fie prin instalarea de batoane sau pastile la baza plantei (cazul culturilor realizate în ghivece sau pe bacuri înălţate, în seră).

Distribuţia îngrăşămintelor în timpul vegetaţiei se poate realiza şi odată cu apa de udat, caz în care operaţia se numeşte fert-irigare sau irigare fertilizantă iar concentraţia soluţiei de îngrăşăminte este de 0,005–0,01%.

O altă modalitate de aplicare a îngrăşămintelor în timpul vegetaţiei este fertilizarea extra-radiculară sau foliară, utilizată cu deosebire în perioadele reci, când sistemul radicular al plantei are o capacitate mai mică de absorbţie.

Îngrăşămintele utilizate pentru acest tip de fertilizare se numesc îngrăşăminte foliare sau extra-radiculare şi ele conţin, în majoritatea cazurilor, atât macroelemente cât şi microelemente. Efectul îngrăşămintelor foliare constă în creşterea mai viguroasă a plantelor, timpurietatea înflorii, calitatea mai bună a florilor, rezistenţa mai bună la factorii de stres.

Fertilizările faziale se încep la 2–3 săptămâni de la înfiinţarea culturii, repicat sau transplantat şi se fac numai la plante sănătoase, bine înrădăcinate, capabile să absoarbă soluţia de elemente nutritive.

Cunoașterea exigențelor ecologice ale plantelor floricole determinate de condițiile pedo-climatice ale zonelor de origine în care acestea s-au format și au evoluat și respectarea acestor exigențe în condiții de cultură controlată constituie criterii de maximă importanță în practicarea unor tehnologii de cultură performante, generatoare de produse floricole de calitate superioară și profituri economice maxime.

Temperatura, lumina, apa, aerul și factorii edafici constituie factorii ecologici care se intercondiționează reciproc în tehnologia de cultură a fiecărei specii floricole. Pentru fiecare dintre fenofazele ciclului biologic acești factori prezintă valori minime, optime și maxime, de care trebuie să se țină cont în stabilirea verigilor tehnologiilor de cultură specifice fiecărei specii.

Fiecare dintre acești cinci factori ecologici acționează individual și în intercondiționare reciprocă.

În cazul factorului temperatură, pe lângă noțiunile de prag termic minim, optim și maxim întâlnim noțiunea de termoperiodism, cu implicații practice majore în privința procesului de înflorire și asigurare a productivității unei culturi floricole la multe specii de bază din sortimentul floricol (mușcate, azalea, dalia, orhidee, bromelii, geophyte, cactuși, crassulaceae, etc.).

De asemenea, în cazul factorului lumină, pe lângă noțiunile de plante pretențioase și plante puțin pretențioase față de intensitatea luminoasă întâlnim noțiunea de fotoperiodism – legată de reacția plantei la durata de iluminare – și în funcție de care plantele floricole se clasifică în plante de zi scurtă, plante de zi lungă și plante indiferente; noțiunea de fotoperiodism condiționează practic înflorirea la specii de maximă importanță din sortimentul floricol .

Kalanchoe – plante de zi scurtă, respectiv, alstroemeria, gladiola, begonia cu tuberculi, gladiola, dalia, calceolaria, crinii, tuberozele, petunia – plante de zi lungă).

În cazul factorului apă întâlnim noțiunea de reavăn care definește pragul de umiditate optimă a substratului de cultură pentru majoritatea fenofazelor specifice perioadei de vegetație activă a plantelor floricole; pe lângă aceasta, foarte importantă este umiditatea relativă a aerului, ale cărei valori optime, pentru majoritatea speciilor, se încadrează în intervalul 60 – 70 % (excepție făcând speciile originare din zonele calde, care pretind valori de 80 – 90 % și speciile originare din zonele caracterizate prin climat arid, care pretind valori de 40 – 50 %).

Pentru factorul aer, pe lângă noțiunea de aerisire corespunzătoare pentru asigurarea unei aprovizionări optime cu oxigenul necesar procesului de respirație, se impune tot mai mult noțiunea de fertilizare carbonică, pentru asigurarea surplusului de dioxid de carbon, necesar pentru sporirea eficienței procesului de fotosinteză în condiții precare de intensitate luminoasă.

În cazul factorilor edafici, tehnologiile moderne fac apel tot mai mult la noțiunea de substrat de cultură optim, reprezentat de combinația ideală dintre însușirile fizice și chimice ale componentelor acestui substrat pe fenofaze ale ciclului biologic în raport cu specia la care se face referire; în acest context, fertilizarea devine o verigă de bază a tehnologiei de cultură, construită în acord cu intercondiționările multidisciplinare complexe care vizează particularitățile ciclului biologic al fiecărei specii floricole.