Monstera – Cultivare, sfaturi utile, inmultire – familia Araceae

Monstera este un gen cu circa 40 specii erbacee, cu port târâtor sau agăţător şi rădăcini adventive puternice, originare din zonele tropicale ale Americii Centrale şi de Sud, precum şi din Mexic. Dintre acestea, cea mai frecvent cultivată în sere şi apartamente este specia Monstera deliciosa Liemb.– monstera, ananasul săracului.
Planta formează o tulpină volubilă, neramificată, garnisită cu rădăcini adventive puternice, înaltă de până la 10–20 m în zonele de origine şi 2–3 m în condiţii de seră sau apartament. Frunzele sunt lung peţiolate, cu peţiolii foarte viguroşi, aspri, coloraţi în verde închis. Limbul frunzei este cordiform, foarte mare, lung de 80 – 100 cm şi lat de 60–80 cm, cu sinusuri largi, mergând până aproape de nervura mediană şi perforaţii ovale pe lobi; este colorat în verde intens, strălucitor. La plantele tinere frunzele sunt întregi, sinusurile şi perforaţiile fiind prezente doar la plantele mature. Florile, neinteresante decorativ sunt grupate în inflorescenţe tip spadix, cu spata groasă, crem–verzuie şi apar destul de rar în condiţii de apartament.
Deşi este una dintre cele mai rustice plante de apartament Monstera preferă spaţiile călduroase (20–24 °C), umede, bine aerisite, cu multă lumină dar fără soare direct. Tolerează bine aerul uscat şi oscilaţiile de temperatură dar nu pentru foarte multă vreme. Pulverizarea plantelor este benefică, mai ales în spaţiile călduroase. Are nevoie de multă apă în sezonul cald însă iarna plantele se udă mai rar.
Solicită substraturi mijlocii, fertile, bogate în humus, bine drenate.

Inmultire

Monstera se înmulţeşte foarte uşor prin butaşi de vârf sau fragmente de tulpină cu 2–3 noduri. Întrucât frunzele sunt foarte mari este necesară rularea şi legarea acestora în formă de cornet ca şi în cazul butaşilor de Colocasia sau Ficus. Butaşii de fragmente de tulpină se pot face cu sau fără frunze; când au frunze plantarea se face ca şi în cazul butaşilor de vârf iar când sunt lipsiţi de frunze butaşii se îngroapă complet în substrat, la 2–3 cm adâncime. 
Condiţiile optime pentru înrădăcinarea butaşilor sunt: 22–25 °C în atmosferă, 26–30 °C în substrat, 90–95 % umiditatea relativă a aerului în primele 2 săptămâni şi 80–85 % ulterior. Înrădăcinarea butaşilor are loc în 3–4 săptămâni însă creşterea plantelor este destul de înceată, fiind necesară o perioadă de 2–3 ani până la obţinerea plantelor comercializabile. Plantele pot fi produse şi prin marcotaj aerian, în aceleaşi condiţii şi în aceeaşi perioadă ca şi plantele de Ficus.
La interval de 3–4 ani, primăvara, plantele se transplantează în amestec de pământ proaspăt, alegându-se vase de mărime corespunzătoare gradului de dezvoltare atins de plantă. Între transplantări, tot primăvara, se înlocuieşte substratul de la suprafaţă cu un amestec de pământ bogat în turbă şi mraniţă foarte bine descompusă. Respectarea preferinţelor faţă de factorii de mediu este esenţială pentru păstrarea îndelungată a calităţilor decorative ale plantelor în condiţii de apartament. Din martie şi până în octombrie se fac fertilizări faziale cu îngrăşăminte minerale complexe aplicate lunar.

Bibliografie

Floricultura – Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975

Floricultura – Florin Toma, Bucuresti, 2010

foto http://www.hear.org

Comments are closed.