Masura 112 | Instalarea tinerilor fermieri
Obiective generale
Îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, siguranţa la locul de muncă;
Îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură.
Obiectiv specific
Creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri.
Obiectiv operaţional
Creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii.
Beneficiarii eligibili Fermierii în vîrstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole.
Conditii de eligibilitate
Exploataţie agricolă a fermierului:
– are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE;
– este situată pe teritoriul ţării;
– este înregistrată în Registrul unic de identificare – APIA şi
Categoriile de beneficiari eligibili
Persoana fizică (care se angajează să se autorizeze ca persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale conform OG 44/2008, în termen de 30 zile lucrătoare de la data primirii notificării privind selectarea Cererii de finanţare. Angajamentul se ataşează Cererii de finanţare şi va preciza că în termen de 30 zile lucrătoare de la data primirii notificării, solicitantul va prezenta certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului. În caz de neprezentare în termen a acestor documente contractul de finanţare nu se va încheia) Persoana fizică înregistrată şi autorizată în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare:
⋅ individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;
⋅ ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
Asociat şi administrator unic al unei Societăţi cu răspundere limitată – SRL, înfiinţată în baza Legii 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Categoriile de beneficiari neeligibili
– beneficiarii înregistraţi în lista APDRP a debitorilor pentru Programul SAPARD şi pentru FEADR, până la achitarea integrală a datoriei faţă de APDRP, inclusiv a majorărilor de întârziere;
– beneficiarii care au contracte de finanţare reziliate pentrun FEADR, din iniţiativa APDRP, din cauza nerespectării clauzelor contractuale şi rezilierea are o vechime mai mică de un an;
– beneficiarii, precum şi soţii/soţiile acestora care au aplicat şi au obţinut sprijin pe Măsura 141 „Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă” nu pot beneficia de sprijin pe această măsură.
– beneficiarii care se află în situaţii litigioase cu APDRP, până la finalizarea litigiului
Cerinte pentru exploataţia agricolă
Exploataţia agricolă trebuie să fie înregistrată de solicitant, în nume propriu, în Registrul unic de identificare înainte de solicitarea sprijinului pentru instalarea tinerilor fermieri. Exploataţia agricolă este o unitate tehnico-economică ce îşi desfăşoară activitatea sub o gestiune unică, are ca obiect de activitate exploatarea terenurilor agricole şi/sau activitatea zootehnică. Exploataţia agricolă reprezintă ansamblul unităţilor de producţie gestionate de agricultor şi situate pe teritoriul aceluiaşi stat membru. O exploataţie agricolă nu poate primi sprijin prin această măsură decât o singură dată!
Condiţii minime obligatorii pentru acordarea sprijinului
Solicitantul sprijinului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
fermierul are vârsta sub 40 de ani şi se instalează pentru prima dată în exploataţia agricolă ca şi conducător (şef) al acesteia;
deţine sau se angajează să dobândească competenţe şi calificări profesionale în raport cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare.
prezintă un Plan de afaceri pentru dezvoltarea activităţilor agricole din cadrul exploataţiei agricole.
este membru al unei familii de fermier şi a lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul fermei (nu neapărat în ferma familiei) cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu.
se angajează să urmeze, în primii trei ani de la primirea sprijinului, cursuri de formare profesională prin Măsura 111 „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe” în cel puţin unul din domeniile: managementul exploataţiei agricole, contabilitatea fermei, protecţia mediului, agricultură ecologică etc.
face dovada studiilor cu diplome de absolvire a zece clase cu profil agricol, zootehnic, economic cu profil agricol şi veterinar însoţită de „Certificat de calificare profesională
(competenţe), documente recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Planul de afaceri Planul de afaceri trebuie să cuprindă detalii privind:
• descrierea situaţiei iniţiale a exploataţiei agricole preluate, precum şi a etapelor şi obiectivelor stabilite în vederea dezvoltării acesteia;
• descrierea detaliata a investiţiilor, programelor de formare profesională, serviciilor şi a altor acţiuni în vederea dezvoltării activităţilor exploataţiilor agricole;
• elemente referitoare la mediu şi evaluarea principalelor riscuri;
• descrierea modului de utilizare a întregului sprijin financiar nerambursabil solicitat.
• demonstrarea viitoarei viabilităţi economice a exploataţiei agricole: costuri, venituri şi cheltuielile realizate respectând standardele comunitare, în condiţii de piaţă şi concurenţă.
• investițiile care se realizează demonstrând că cel puțin 30% sprijinul acordat va fi investit pentru realizarea conformității cu standardele comunitare, modernizarea şi dezvoltarea exploatației, astfel: construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producția agricolă la nivel de fermă, incluzându‐le şi pe cele pentru protecția mediului; achiziționarea sau achiziționarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, maşini, utilaje,instalații, echipamente şi accesorii, echipamente şi software specializate; achiziționarea de animale şi după caz a cotei de producție; plantarea şi replantarea plantelor perene; Achiziționarea de teren pentru activități agricole. Conditionalitati Îndeplinirea obiectivelor exploataţiei agricole şi a investiţiilor propuse pentruatingerea acestora, stabilite de beneficiar în planul de afaceri, constituie condiţie de eligibilitate pentru cea de-a doua tranşă de plată.
Planul de afaceri va menţiona obligatoriu: titlul proiectului, data întocmirii acestuia şi cursul de schimb euro/ lei al Băncii Central Europene valabil la data elaborării acestuia.
Prima etapă de verificare a îndeplinirii activităţilor prevăzute în Planul de afaceri va începe înainte de împlinirea a 3 ani de la data aprobării deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier, iar următoarea etapă (conformitatea completă) nu mai târziu de 5 ani. Dacă la verificare, se constată neîndeplinirea activităţilor prevăzute în Planul de afaceri, APDRP va proceda la recuperarea sprijinului acordat.
În situaţia când neconformitatea cu Planul de afaceri a fost determinată de cauze independente de voinţa solicitantului, definite ca fiind cauze de forţă majoră, prima tranşă nu se va recupera, dar nu va mai fi plătită a doua tranşă. La verificarea conformităţii Planului de afaceri, solicitantul sprijinului trebuie să demonstreze, că dimensiunea fermei este de peste 10 UDE şi a crescut cu minim 4 UDE de la data aprobării deciziei individuale de acordare a acestuia.
Creşterea exploataţiei agricole cu minim 4 UDE se verifică la cea de-a doua tranşa de plată de către experţii de la APDRP, cu situaţia existentă în Registrul unic de identificare de la APIA, ce conţine suprafeţele utilizate de fermieri începând cu cel de-al doilea an din Planul de afaceri. Beneficiarii acestei măsuri au obligaţia de a-şi înscrie toate suprafeţele agricole deţinute în Registrul unic de identificare la APIA, în perioada01.03 15.05, o dată cu depunerea
cererii unice de plată pe suprafaţă. Tinerii fermieri beneficiază de o perioadă de graţie, de până la 36 de luni calculată de la data instalării, pentru realizarea de investiţii în vederea conformării exploataţiilor agricole la standardele comunitare în vigoare şi prin accesarea Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”. Se detaliază în Planul de afaceri investiţiile care implementează standarde comunitare şi cu care vor veni pe Măsura 121 pentru modernizarea exploataţiei. Solicitanţii care doresc să acceseze şi Măsura 121 trebuie să completeze Cererea de Finanţare conform Măsurii 121, şi să prezinte toate documentele menţionate în Ghidul solicitantului pentru această măsură.
Tinerii fermieri trebuie să restituie întreaga sumă primită dacă îşi încetează activitatea agricolă mai devreme de trei ani de la data depunerii solicitării de plată pentru cea de a doua tranşă. Beneficiarul este obligat să nu înstrăineze şi/ sau să modifice investiţia realizată prin proiect pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie.
Valoarea sprijinului Nerambursabil
Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 10.000 Euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE, iar peste această dimensiune, sprijinul pentru instalare poate creşte cu 2.000 Euro/1UDE, dar nu va putea depăşi 25.000 Euro/exploataţie.
Valoarea sprijinului acordat se calculează în lei, în funcţie de rata de schimb EUR/LEU, cea mai recentă stabilită de către Banca Centrala bEuropeană înaintea datei de 1 ianuarie a anului în care se elaborează decizia de acordare a ajutorului (certificatul de plată), conform prevederilor art. 7 şi 11 din Regulamentul CE 1913/ 2006. În cazul instalării tinerilor fermieri, principiul finanţării nerambursabile este acela al acordării unei prime de instalare. Dosarul cererii de plată pentru prima tranşă se va depune în maxim 10 zile de la semnarea Contractului de finanţare. Solicitarea celei de a doua tranşe de plată se va depune în maxim 30 de luni de la data semnării Contractului de finanţare. De la data înregistrării dosarului cererii de plată şi până la data efectuării plăţii nu se vor depăşi 90 zile calendaristice. Modalitatea de plată Prima tranşă se acorda la data aprobării de către APDRP a solicitării pentru acordarea sprijinului şi este de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare;
A doua tranşă, de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare se va acorda la îndeplinirea acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri, obligatoriu conformitatea cu standardele comunitare. Verificarea condiţiilor pentru acordarea celei de a doua tranşe nu va depăşi 36 luni de la data aprobării de către APDRP a deciziei pentru acordarea sprijinului. Până la cea de-a doua tranşă de plată beneficiarii trebuie să realizeze toate investiţiile pentru modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei, propuse în Planul de afaceri. Unitatea de dimensiune economic (UDE)
UDE – reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE).
Valoarea unei unităţi de dimensiune economică este de 1.200 Euro.
Calculul UDE Calculul UDE se face în funcţie de perioada de desfăşurare a
sesiunilor de proiecte: – pentru sesiunile de depunere a proiectelor din perioada 1 ianuarie –
31 mai se realizează conform declaraţiilor din Cererea unică de plată de la APIA din anul anterior şi/sau ANSVSA/ DSVSA/ circumscripţia veterinară din anul curent şi Registrul agricol.
– pentru sesiunile de depunere a proiectelor din perioada 01 iunie – 31 decembrie se folosesc extrasele din Registrul unic de identificare eliberat de APIA şi/sau DSVSA/circumscripţia veterinară şi Registrul agricol din anul curent. Rezultatul calcului dimensiunii economice a exploataţiei agricole la data instalării tânărului fermier coincide cu anul „0” din Planul de
afaceri. Anul „0” din Planul de afaceri reprezintă anul care include ultima perioadă de depunere a cererii unice de plată pe suprafaţă la APIA (1 martie – 15 mai şi începând cu 16 mai cu penalităţi pentru fiecare zi întârziere până pe data de 10 iunie). Astfel, calculul UDE pentru anul 0 din Cererea de Finanţare şi Planul de afaceri se realizează pe baza declaraţiilor din Cererea
unica de plată pe suprafaţă 2011 din Registrul unic de identificare, din perioada de depunere a cererilor de plată pe suprafaţă (01.03- 15.05 şi cu penalităţi pentru fiecare zi întârziere până pe data de 10 iunie) şi pot fi folosite şi extrasul utilizatorului anterior (cedentul) de terenuri agricole (exploataţie agricolă).
Stabilirea dimensiunii economice a fermei
Pentru stabilirea dimensiunii economice a fermei şi a valorii sprijinului de instalare în Cererea de Finanţare se completează tabelul cu Structura culturilor şi calculul UDE. În aceasta secţiune a Cererii de Finanţare se înscrie toată baza de producţie (suprafeţe, animale, pasări şi familii de albine) pentru care solicitantul are documente de proprietate şi/ sau arendă/ concesionare/ şi care sunt înregistrate în Registrul unic de identificare, ANSVSA şi în
Registrul agricol înainte de solicitarea sprijinului. Speciile de plante şi de animale care nu se regăsesc în tabelul privind calculul numărului de UDE (Structura culturilor şi Structura
producţiei zootehnice), nu sunt eligibile pentru calculul dimensiunii economice a exploataţiei agricole ! Calculul dimensiunii economice a exploataţiei agricole se realizează pornind de la suprafeţele declarate în ultima perioadă de depunere a cererii unice de plată pe suprafaţă la APIA şi/sau DSVSA/ circumscripţia veterinară şi copie din Registrul agricol în nume propriu şi/sau al cedentului. În situaţia în care suprafaţa declarată în Registrul unic de identificare
este mai mare decât cea din Registrul agricol, proiectul este neeligibil ! În dimensiunea economică a exploataţiei agricole culturile şi animalele care asigură consumul uman şi hrana animalelor trebuie să reprezinte peste 75%, atât în anul 0 cât şi în anul 3.
Compatibilitati ale Masurii 112 cu alte masuri din cadrul PNDR
Un solicitant al sprijinului prin Măsura 112 poate depune în acelaşi timp proiecte si pentru alte măsuri din cadrul PNDR pentru a fi cofinanţate prin FEADR. Astfel, un solicitant al Măsurii 112 poate accesa următoarele măsuri din PNDR:
111 – Formare profesională (training), informare şi difuzare
de cunoştinţe;
121 – Modernizarea exploataţiilor agricole;
125 – Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de
dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii;
141 – Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă;
211 – Sprijin pentru Zona Montană Defavorizată;
212 – Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona
montană;
214 – Plăţi de Agro-mediu;
221 – Prima împădurire a terenurilor agricole




