Lalele – Tulipa L. – Cultivare, sfaturi utile, înmulţire
Lalelele, aceste frumoase flori cu o gamă largă de culori şi o formă elegantă, se întrebuinţează primăvara pentru decorarea parcurilor şi grădinilor, iar în ghivece şi ca floare tăiată la înfrumuseţarea apartamentelor, birourilor sau locurilor de muncă. Aceste plante floricole pot fi obţinute eşalonat din decembrie şi până în luna mai , în funcţie de soi şi de condiţiile de mediu. Este o plantă vivace, cu bulbi, din speciile spontane se cunosc aproximativ 100, majoritatea fiind originare din Africa de Nord, Asia răsăriteană şi Europa.
Linne, în anul 1773, a reunit lalelele de grădină în specia Tulipa gesneriana L., care este sinonimă cu Tulipa hortensia – originară din Rusia. În Turcia , încă din secolul XVI exista un număr mare de specii de lalele cu flori de diferite culori. Erau foarte apreciate speciile cu floare alungită, în formă de crin. Ele au ajuns în Turcia din Persia, unde grădinăritul începuse mai de timpuriu. Însăşi denumirea ştiinţifică a lalelei ( Tulipa) derivă din cuvântul toliban, din limba persană ( turban pe cap, care se asemănă ca formă cu floarea lalelei).
Primele lalele de grădină au fost introduse în Europa apuseană în secolul al XVI-lea. Se remarcă faptul că în anul 1554, au fost aduse la Viena de la Constinopole primele lalele şi în acelaşi an, tot din Turcia, un negustor din Anvers a adus din Olanda câţiva bulbi de lalele. Aici, găsind condiţii favorabile, s-a dezvoltat foarte mult.
Preţuirea şi pasiunea pentru lalele a căpătat în Olanda asmenea proporţii încât în perioada 1634 – 1637 a fost denumită „ mania lalelelor” şi a culminat cu marele faliment al cultivatorilor de lalele. Condiţiile de mediu din Olanda, climat maritim, cu ierni blânde, precipitaţii bogate, sol uşor şi apa freatică la mică adâncime, s-au dovedit a fi foarte favorabile pentru cultivarea lalelelor.
În secolele XVI şi XVII , lalelele s-au răspândit în Anglia, Germania, Franţa, unde de asemenea , au fost apreciate. S-au obţinut nenumărate soiuri , înlocuindu-se unele cu altele, în funcţie de modă. Astăzi aceste plante floricole se cultivă pretutindeni. Cel mai mare exportator de soiuri şi bulbi de lalele este Olanda.
Partea subterană a plantei, bulbul, are diametrul cuprins între 2 şi 4 cm, oblong sau ovoid, rotund la bază şi ascuţit la vârf. Culoarea bulbului depinde de coloritul tunicilor care îl acoperă şi poate fi brun, negru, brun roşietic, sau castaniu roşcat. Tunicile îndeplinesc rolul de organ de protecţie , precum şi de acumulare a substanţelor nutritive. Frunzele cresc de la suprafaţa solului până la jumătatea tulpinii. Cele de pe la partea interioară sunt mari, alungite, lanceolate şi lat ovale, adeseori cu marginea ondulată şi uneori chiar îndoite.
Cele superioare sunt mai înguste şi mai mici. Coloritul lor variază de la verde deschis până la nuanţa de vânăt. Tulpina este de formă cilindrică, erectă , având o înălţime cuprinsă între 5 cm şi 1 m, în funcţie de specie şi soi, purtând o floare mare, iar la unele specii o inflorescenţă cu 2-5 flori.
Floarea poate fi simpla sau involta , in forma de clopotel,palnie,stelara etc.Are 6 diviziuni , din care 3 externe si 3 interne,ovale , rotunde sau ascutite la varf, de culori si nuante diferite , uneori in combinatie.In centru are 6 stamine mari , galbene , purpurii , maron sau negre si anterele de aceeasi culoare.
Fructul lalelei este o capsula alungita cu numeroase seminte de culoare cafenie.Tulipa gesneriana L. este cea mai importanta specie , deoarece din ea au rezultat multe soiuri care , la randul lor , au dat nastere la foarte multe varietati.
Lalelele sunt clasificate in 14 grupe , dupa timpul de inflorire , forma , coloritul , floarea simpla sau batuta , origine , durata de inflorire , de vegetatie , inaltimea plantei , forma florilor.La soiurile timpurii , perioada de vegetatie este mai scurta si inaltimea plantei mai mica decat la soiurile tarzii.
Vom prezenta in continuare , cateva forme mai cunoscute si care au trezit un interes mai mare si anume : forma de cupa , ovala , de pahar , bila , liliacee(seamana cu un crin) , bujor(are peste 6 petale) , papagal(are petalele larg deschise , taiate , crestate sau cu un fel de ace de culoare verde deschis pe partea exterioara).Printre insusirile mai importante ale acestor flori figureaza si culoarea.Coloritul florii lalelei poate fi de la alb pur pana la aproape negru , cuprinzand in aceasta gama nuante de roz , galben , rosu , oranj , mov , maron.Este caracteristic si centrul florii care , deseori , are aspectul unei stele cu raze ascutite sau rotunjite , ori aspectul unui cerc.Soiurile care se aseamana prin coloritul de baza se deosebesc , totusi , prin culoarea centrului florii.
Luand in considerare perioada de inflorire si forma florii , lalelele pot fi impartite in timpurii , semitimpurii si tarzii.
Autor Constantin Claudiu
Publicat 15.12.2011
Bibliografie : Floricultura – Dr. Ing. M. Preda , editura Ceres.