Kalanchoe – familia Crassulaceae- cultivare, sfaturi utile, înmulţire
Genul Kalanchoe include circa 200 specii suculente originare din Africa. Dintre acestea , cele mai cultivate ca plante de interior sunt speciile Kalanchoe blossfeldiana Polen. si Kalanchoe hybrida Hort. – kalanchoe , floarea de coral.
Particularitati biologice.
Kalanchoe blossfeldiana. Este o planta suculenta , inalta de 20 – 40 cm , mai mult sau mai putin ramificata , cufrunze lucioase , carnoase , cu marginile dantelate , dispuse opus. Florile mici , simple – stelate sau involte , colorate in nuante vii de rosu , roz , portocaliu , alb , galben sau violet sunt grupate in inflorescente tip umbela simpla. Infloreste timp de 2 – 3 luni la sfarsitul iernii , dupa care planta ramane decorativa prin habitus sifrunze. Prin aplicarea tratamentului cu zile scurte , inflorirea poate fi dirijata in orice perioada.
Kalanchoe hybrida. A fost obtinuta prin hibridari ale speciei anterioare cu speciile Kalanchoe globulifera , Kalanchoe coccinea si Kalanchoe flammea. Se caracterizeaza printr-o mare variabilitate a formei si marimii frunzelor , tipului si coloritului florilor si inglobeaza majoritatea soiurilor comercializate in prezent.
Exigente ecologice. Kalanchoe este o planta tipica de zi scurta , avand nevoie de circa 6 saptamani de zile scurte consecutive pentru inductia florala si dezvoltarea normala a inflorescentelor. De la inceperea tratamentului cu zile scurte la inflorire sunt necesare , in medie , 9 – 14 saptamani , in functie de soi. In raport cu intensitatea luminoasa insa Kalanchoe este o planta pretentioasa suportand chiar si soarele direct , cu exceptia amiezelor din zilele toride de vara. Temperatura optima pentru crestere si inflorire este de 20 grade C insa iarna , in timpul infloririi plantele pot fi tinute si la temperaturi de 15 – 16 grade C. Manifesta pretentii moderate fata de umiditate , atat in substrat cat si in atmosfera. Substratul trebuie sa fie afanat , bine drenat , fertile , cu pH-ul 6 – 7.
Producerea plantelor. Cel mai adesea , Kalanchoe se inmulteste prin butasi de varf de lastari prelevati de la plante mama cultivate in conditii de zi lunga ( 16 ore de lumina zilnic ). Dupa detasarea de planta mama , butasii se dimensioneaza la 2 – 3 noduri , dupa care se lasa cateva zile pentru o usoara deshidratare. Inradacineaza foarte usor in substrat de nisip si turba , in conditiile in care dispun de 21 – 24 grade C in substrat si 21 grade C ziua , respectiv 16 – 18 grade C noaptea in atmosfera.Durata inradacinarii butasilor este de circa 3 saptamani. Ocazional , se pot folosi pentru inmultirea vegetativa si frunzele.
Inmultirea se poate face si pe cale generative , prin seminte. Fiind foarte mici , semintele se amesteca inainte de semanat cu nisip foarte fin cernut. Semanatul se face in intervalul ianuarie – iulie , pe substrat de turba si perlit , la suprafata , semintele germinand la lumina. Se asigura aceleasi conditii de temperatura ca si la butasire , iar substratul se mentine permanent reavan , evitandu-se atat excesul de apa , cat si uscaciunea. Rasarirea plantelor are loc dupa 7 – 10 zile de la semant , iar repicatul rasadurilor este posibil dupa circa 7 saptamani de la rasarire.
Ingrijirea plantelor. Fie ca sunt obtinute pe cale vegetativa sau generativa , pe masura ce cresc plantele se transplanteaza in ghivece avand diametrul cu 2 – 4 cm mai mare decat diametrul balotului de pamant cuprins de radacini ( ghivece cu diametrul de 7 – 15 cm ). In vederea unei ramificari mai bogate plantele se ciupesc de 1 – 2 ori , eliminand strict varful de crestere. La aplicarea lucrarilor de ciupit se va avea in vedere ca plantele trebuie sa dispuna in medie de 4 saptamani pentru cresterea vegetativa. Pentru o crestere mai compacta se pot aplica si tratamente cu inhibitori de crestere ( Cycocel , Ancymidol ) in faza cand lastarii au 4 – 5 cm lungime.
Fertilizarile faziale se fac la interval de 3 saptamani , intrerupandu-se in perioada cuprinsa intre saptamana precedenta inceperii tratamentului cu zile scurte si primele doua saptamani dupa inceperea acestuia. Udatul se face moderat , direct pe substrat , evitandu-se atingerea florilor cu apa.
Autor Constantin Claudiu
Publicat 10.11.2011
Bibliografie : Floricultura – Dr. Ing. Milea Preda, Editura Ceres



