Ipomoea tricolor – Flori de gradina
Familia Convolvulaceae
Ipomoea este un gen cu circa 400 specii volubile sau târâtoare, originare din America tropicală. Dintre acestea, cea mai cultivată ca specie anuală este Ipomoea tricolor Cav. (Pharbitis rubro–coerulea Choisy) – zorele.
Planta este bine ramificată de la bază şi poate atinge o înălţime de 3,5–4 m. Frunzele sunt ovat–cordiforme, pubescente iar florile sunt mari (8– 10 cm diametru), infundibuliforme. Corola are gâtul alb şi este roşietică la început pentru ca la deschiderea maximă să se coloreze în albastru deschis. Înflorirea are loc din iunie până toamna târziu.
Zorelele preferă solurile însorite, calcaroase, umede. Zorelele sufera relativ usor mutatii de culoare, atit prin polenizare libera cit si prin variatii de temperatura sau a compozitiei solului, iar cei mai multi hibrizi sint destul de instabili. De regula, dupa 3-4 ani de cultivari succesive din seminte, hibridul tinde sa revina la una dintre formele care au stat la baza mutantului. Daca se doreste pastrarea unui anume hibrid, se recomanda colectarea unei cantitati mai mari de seminte de la sursa, si folosirea lor treptata in decursul a 3-4 ani. Se poate inmulti si prin marcotaj .
Înmulţirea şi cultura. Se înmulţeşte prin seminţe semănate direct la locul de cultură la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai, în cuiburi sau rânduri distanţate la 30–40 cm. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 18 °C, plantele răsar în 14–20 zile de la semănat. Mai rar, semănatul se poate face şi în plăci alveolare sau ghivece cu diametrul de 6–8 cm (2–3 seminţe la ghiveci sau alveolă), în sere, la sfârşitul lunii martie, pentru producerea de răsaduri. În acest caz plantarea răsadurilor în câmp se va face la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai, cu grijă pentru a nu dezintegra balotul de pământ cuprins de rădăcini. În afara lucrărilor de îngrijire cu caracter general mai sunt necesare lucrările de tutorare sau palisare (folosind tutori, scări, bolte, grilaje, sârme sau sfori), pentru susţinerea plantelor.
Semănati seminţele în interior cu aproximativ 3 săptămâni înainte de ultimul inghet de primavara din regiunea dumneavoastră : Păstraţi seminţele umede pentru 24 de ore înainte de plantare si crestati uşor suprafaţa seminţelor.
Publicat 21.02.2012
Bibliografie
Floricultura – Dr.ing. Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975
Floricultura – Conf.Univ. Dr. Florin Toma, Bucuresti, 2010
foto : http://www.ag.auburn.edu