Helichrysum | Plante floricole nemuritoare ( Video )

Speciile floricole nemuritoare prezintă bracteele sau inflorescenţele în totalitatea lor persistente, fiind decorative atât în stare proaspătă cât şi ca material vegetal uscat. Din acest motiv ele mai sunt denumite imortele sau flori de paie. Imortelele sunt utilizate atât în decorul parcurilor şi grădinilor în timpul sezonului cald cât şi ca flori tăiate uscate, în diferite tipuri de aranjamente florale. În genul Helichrysum sunt incluse circa 200 specii erbacee, sufrutescente sau frutescente, cu inflorescenţe persistente, viu şi variat colorate, originare din Europa, Asia, Australia, Africa, specia cea mai cunoscută fiind Helichrysum bracteatum Wild. (syn. H. crysanthum Pers., Xeranthemum bracteatum Vent.). – floare de pai, imortelă.

Talia plantei variază între 60 şi 100 cm, tulpina fiind ramificată în partea superioară şi prevăzută cu perişori aspri. Frunzele sunt alterne, peţiolate, linear–lanceolate, întregi sau uşor dinţate, glabre sau uşor păroase. Florile sunt dispuse în capitule solitare terminale, lung pedunculate şi însoţite de numeroase bractei persistente, grupate într-un involucru. Bracteele sunt colorate în alb, roşu, roz, galben, portocaliu. Înflorirea se eşalonează din iunie până toamna târziu. Helicrysum creşte şi înfloreşte frumos pe terenurile mijlocii, fertile, uşor calcaroase, însorite, cu umiditate moderată şi constantă.

Înmulţire.

Ca şi celelalte plante nemuritoare, Helichrysum se înmulţeşte prin seminţe, înfiinţarea culturii realizându-se prin plantarea de răsaduri. Semănatul în vederea producerii răsadurilor se face în sere, solarii sau răsadniţe, în cursul lunii martie. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 18 °C, plantele răsar în 7–10 zile de la semănat. Răsadurile se repică după 2 săptămâni de la răsarire, de preferat în plăci alveolare sau ghivece mici, cu diametrul de 6–8 cm.

Imortelele sunt deosebit de apreciate ca flori tăiate uscate, grație caracterului persistent ale bracteelor și inflorescențelor. Ele sunt întâlnite însă și în decorul estival al parcurilor și grădinilor. Sunt specii termofile și iubitoare de lumină; au nevoie de soluri mijlocii, fertile, bine drenate, cu umiditate moderată la început şi mai scăzută în partea a doua a verii. Din punct de vedere tehnologic imortelele sunt tratate ca specii anuale. Înființarea culturilor se face numai prin plantarea de răsaduri, spre sfârșitul lunii mai, după trecerea pericolului brumelor și înghețurilor târzii. Pentru a le putea usca ele se taie pe timp de soare, cand sunt complet desfacute, se leaga, si se usuca la umbra sub un acoperis.

Publicat 11/02/2013

Bibliografie

G.E. Kiselev, Floricultura, editura Agro-silvica de Stat, 1956, Bucuresti

Conf.Univ.Dr. Florin Toma, Floricultura, Editura Bucuresti, 2010

Foto www.anniesannuals.com

www.mckenzieseeds.com

Comments are closed.