Floarea soarelui – origine si istoric
Centre de origine
Mult timp s-a crezut ca floarea soarelui provine din Peru , desi nu s-au gasit dovezi care sa ateste existenta speciei in America de Sud , in epoca precolumbiana. Dodonaeus ( 1568) a denumit-o “ Floarea de aur a Perului” , intarind ideea originii ei peruviene.
Consemnarea unei astfel de origini de catre primele herbare ale vremii nu trebuie luata ad literam , ci doar ca o indicatie ca planta a provenit de undeva din America , intrucat introducerea florii soarelui in Europa s-a facut probabil din Mexic , prin intermediul exploratorilor spanioli , iar apoi din Virginia si Canada , de catre englezi si francezi.Dealtfel , in descrierile primelor specii de floarea soarelui ( Linee , 1753 ; De Candolle , 1828) , majoritatea sunt atribuite ca origine Mexicului , Virginiei , Canadei sau chiar Braziliei.
Astazi nu mai exista nici o indoiala ca floarea soarelui provine din partea vestica a Americii de Nord , inclusiv Mexicul de nord , asa cum au stabilit la sfarsitul secolului trecut Decaisne , Pickering si Asa Gray ; in acest sens converg toate dovezile botanice , arheologice , istorice si etnologice. In clasificarea moderna a genului Helianthus ( Heiser , 1969 ) se recunosc 68 de specii , impartite in doua mari grupe geografice , bine distincte : specii nord-americane si specii sud-americane.
Speciile nord-americane se gasesc raspandite aproape in toate partile Statelor Unite multe dintre ele extinzandu-se in Canada , iar cateva in Mexic.Ele ocupa habitate foarte variate , unele fiind intalnite in locuri deschise , altele in locuri impadurite , altele fiind specifice regiunilor pustii ; unele sunt considerate buruieni. H. annuus , care este specia cu cea mai larga distributie , creste apparent numai pe terenurile rascolite de om. Aria de raspandire a multor specii a fost largita ca rezultat al activitatii umane , unele dintre ele fiind cultivate fie in scopuri ornamentale , fie ca plante alimentare ( H.annuus si H.tuberosus ).
Cele 50 de specii nord-americane sunt impartite in trei grupe distinct din punct de vedere ecologic si al relatiilor genetice dintre specii : anuale , perene vestice si perene estice. Speciile anuale sunt raspandite indeosebi in vestul Statelor Unite , distributie care indica originea lor sud-vestica , cu considerabile radiatii estice. Speciile perene vestice sunt limitate numai in aceasta zona. Speciile perene estice sunt concentrate in regiunea Appalachiana si in centrele secundare Ozark si Florida.
Speciile sud-americane nu sunt inrudite indeaproape cu cele nord-americane , formandu-se probabil direct in America de Sud , prin evolutie paralela din genul Viguiera. Heiser (1961) nu exclude posibilitatea ca numarul de baza de cromozomi n=17 , existent la Helianthus,sa fi provenit prin alopoliploidie de la stramosi cu 8 si 9 cromozomi.
Vavilov (1931) a gasit floarea soarelui salbatica in partea nordica a Mexicului , dar niciodata mai spre sud , in Mexicul central sau sudic. In aceste parti , floarea soarelui este inlocuita , dupa Vavilov , de o specie inrudita , Tithonia tubaeformis Cass.,buruiana foarte raspandita in Mexic si care se confunda usor cu floarea soarelui. Vavilov subliniaza ca aria de raspandire a florii soarelui depaseste mult granitele Mexicului spre nord , extinzandu-se pe teritoriul actual al Americii de Nord. Bukasov (1930) a observat doar plante izolate de floarea soarelui in campurile de porumb din Mexicul de nord , constatand ca localnicii din America Centrala si de Sud nu cunosteau cultura acestei plante.
Originea genului Helianthus in America nord-vestica , in marile campii dintre Mexicul de nord si Nebraska , este intr-o oarecare masura confirmata de materialul vegetal preistoric gasit la Castle Park ( Colorado ) , care contine si seminte tipice de floarea soarelui salbatica , adunate si pretuite ca hrana de triburile din sud-vestul continentului nord-american.
Publicat 11/ 02/ 2013
