Exigenţele termice ale plantelor floricole – Termoperiodismul

Temperatura condiţionează creşterea şi dezvoltarea plantelor prin rolul pe care îl exercită în desfăşurarea principalelor procese fiziologice şi biochimice: respiraţia, fotosinteza, absorbţia apei şi a sărurilor minerale, transpiraţia.

De asemenea, temperatura condiţionează desfăşurarea fenofazelor: germinaţia seminţelor, înrădăcinarea butaşilor, inducţia florală, înflorirea, colorarea florilor, maturarea seminţelor, repausul, păstrarea florilor tăiate, păstrarea organelor subterane de înmulţire.

Exigenţele termice ale plantelor s-au format în centrele lor de origine şi ele diferă în funcţie de specie, fenofază, succesiunea zilelor şi a nopţilor, succesiunea anotimpurilor, lucrările agrotehnice aplicate, nivelul celorlalţi factori de mediu.

Exigenţele termice ale plantelor floricole  în funcţie de specie

Creşterea şi dezvoltarea plantelor floricole se desfăşoară în intervalul de temperaturi 0–40 ºC. Condiţiile existente în zonele de origine, în care temperatura are rol determinant, au imprimat plantelor anumite cerinţe faţă de căldură. În aceste sens se deosebesc :

– plante pretenţioase – originare din zonele calde ale globului, acestea cultivându-se în condiţile ţării noastre în spaţii încălzite iarna (Aucuba, Begonia, Ficus, Philodendron, etc.);

– plante puţinpretenţioase, originare din zonele temperate şi alpine, cresc şi se dezvoltă bine afară în condiţiile ţării noastre, fiind mai rezistente la condiţiile vitrege (Arabis, Gentiana, Paeonia).

În funcţie de relaţia specie – căldură culturile floricole se fac în sere calde, temperate şi reci iar pentru cele efectuate în teren neprotejat se va ţine seama de zonarea speciilor.

Cactuşii şi alte plante suculente, unele euphorbiacee şi speciile cu flori nemuritoare suportă temperaturi de până la 40 ºC în timp ce anemonele, ghiocelul alb şi plantele alpine cresc şi înfloresc chiar şi la temperaturi de 2–3 ºC.

Plantele ecuatoriale suferă atunci când temperatura scade sub 8–10 ºC, mai ales când scăderea se produce brusc.

Majoritatea plantelor pot fi tolerante faţă de variaţiile de temperatură situate în afara limitelor speciei, dacă acestea sunt mici şi de scurtă durată. Menţinerea plantelor într-un regim termic necorespunzător timp îndelungat are însă efecte negative asupra creşterii şi dezvoltării, cu consecinţe directe asupra producţiei.

De exemplu, temperaturile prea ridicate, determină întârzierea inducţiei florale, avortarea florilor, reducerea perioadei de înflorire, coloraţia slabă a florilor, reducerea lungimii şi grosimii tijelor sau tulpinilor florale, în timp ce temperaturile scăzute au ca efect căderea florilor şi a bobocilor florali, întârzierea înfloririi, deformarea florilor, crăparea caliciului florilor la garoafe, îngălbenirea şi căderea frunzelor, putrezireasistemului radicular.

Speciile floricole solicită, în marea lor majoritate, temperaturi cu 2–3 ºC mai ridicate în substrat decât în atmosferă, acestea având rolul de a contribui la o mai bună absorbţie a apei şi a sărurilor minerale de către sistemul radicular al plantei.

Suma anuală de temperaturi pe care plantele floricole o solicită pentru desfăşurarea normală a ciclului biologic variază între 1000 şi 4000 ºC, în funcţie de specie, ea fiind repartizată diferenţiat pe etapele creşterii şi dezvoltării.

 Exigenţele termice ale plantelor floricole  pe fenofaze ale creşterii şi dezvoltării

Fiecare specie floricolă solicită în decursul unui ciclu biologic anual anumite praguri termice, diferite în funcţie de fenofază.

Succesiunea acestor praguri termice face ca necesarul de căldură al unei specii pe parcursul ciclului biologic anual să apară ca o curbă mai mult sau mai puţin sinuoasă, căldura fiind factorul determinant în declanşarea şi desfăşurarea fenofazelor.

Germinaţia seminţelor se desfăşoară în condiţii optime la diferite praguri de temperatură în funcţie de specie: 25 ºC la Begonia, 16–18 ºC la garoafa Chabaud, 4–5 ºC la plantele alpine. Aceste praguri termice sunt influenţate şi de temperatura din spaţiul de depozitare a seminţelor, corelaţia fiind directă.

Temperatura din timpul perioadei de păstrare a seminţelor influenţează şi vitalitatea acestora. De exemplu, seminţele de Lilium depozitate la 6 ºC îşi păstreazăvitalitatea 10 ani în timp ce o temperatură de 20 ºC în timpul depozitării are ca efect reducerea vitalităţii seminţelor la numai 2 ani. Există specii precum Delphinium şi Primula care solicită temperaturi oscilante în timpul germinaţiei pentru ca aceasta să se desfăşoare în condiţii optime.

Înrădăcinarea butaşilor se realizează la nivel optim într-un anumit interval de temperaturi, variabil în funcţie de specie, pragul termic minim fiind de 10–12 ºC. Câteva exemple de praguri termice optime pentru înrădăcinarea butaşilor: Fuchsia 15–16 ºC, Chrysanthemum şi Hortensia 18–20 ºC, Croton şi Ficus 25–28 ºC.

Aceste praguri termice trebuie să fie cu 2–3 ºC mai mari la nivelul substratului de înrădăcinare pe durata procesului de rizogeneză.

Inducţia florală şi creşterea florilor sunt procese care solicită, de asemenea, praguri termice diferite, în funcţie de specie.

Astfel, la lalele, narcise, zambile inducţia florală are loc la temperaturi de 20–23 ºC în timp ce pentru creşterea florilor primăvara sunt necesare temperaturi de numai 12–13 ºC. La aceste specii, florile iniţiate în condiţii de temperaturi ridicate trebuie să treacă printr-o perioadă de temperaturi scăzute (4–5 °C) pentru a fi capabile să-şi desăvârşească înflorirea la parametri optimi (lucru care în câmp se realizează iarna, în mod natural).

La Calceolaria inducţia florală are loc după ce planta dispune timp de 4–5 săptămâni de temperaturi de 15 ºC în timp ce la Poinsettia temperaturile nocturne mai mici de 13 ºC au caracter restrictiv asupra inducţiei florale.

La Hortensia inducţia florală se realizează la temperaturi de 16–18 ºC, creşterea florilor şi înflorirea fiind condiţionată de trecerea plantei cu mugurii florali abia formaţi prin temperaturi mici, de 2–9 ºC, timp de 4–6 săptămâni.

Înflorirea abundentă la plantele bienale este condiţionată, de asemenea, de trecerea plantelor aflate în faza de rozetă cu 3–4 frunze printr-o perioadă de frig, lucru care se realizează iarna în câmp.

Colorarea florilor şi intensitatea culorilor este influenţată de temperatură; culorile vii se realizează în condiţii de temperaturi moderate sau chiar scăzute în timp ce temperaturile ridicate din timpul înfloririi au ca efect scăderea intensităţii culorii. Temperaturile din timpul înfloririi pot, de asemenea, să influenţeze predominanţa uneia sau alteia dintre culori la soiurile cu flori bicolore.

Astfel, la daliile cu flori colorate în roşu cu galben, vara când temperaturile sunt ridicate, predomină culoarea roşie iar toamna, când temperaturile scad, predomină galbenul. La fel la petuniile cu flori colorate în albastru cu alb, vara predomină albastrul iar toamna albul.

Momentul critic, din punct de vedere termic, în colorarea florilor este cu 2–3 săptămâni înainte de înflorire, când mugurele floral are 2–3 mm.

Deschiderea florilor este condiţionată de atingerea unui anumit prag termic, sub acesta florile rămân în faza de boboc; exemplul cel mai cunoscut este cel al florilor de lalele care, pe timpul nopţii şi dimineaţa, când temperatura este mai mică, rămân închise în timp ce ziua, când temperatura este ridicată, se deschid la diametrul maxim (menţionăm că şi lumina are un efect similar în deschiderea florilor).

Păstrarea şi conservarea florilor tăiate se realizează cel mai bine în condiţii de temperaturi scăzute, căldura reducând durata de viaţă a florilor în vază; stocarea florilor tăiate în depozite frigorifice, înainte de livrarea pe piaţă, se realizează la temperaturi apropiate de 0 ºC.

Repausul plantelor floricole se desfăşoară la temperaturi diferite în funcţie de specie şi de perioada în care acesta este amplasat în cursul anului calendaristic.

Speciile cu repaus vara – lalele, narcise, zambile, solicită temperaturi ridicate în timpul repausului (20–23 ºC), regimul termic ridicat împreună cu seceta fiind practic, factorii determinanţi ai intrării în repaus la speciile respective.

Speciile cu repaus iarna – hemicriptophytele şi geophyte precum cana, dalia, gladiola, montbretia, Begonia tuberhybrida au nevoie în timpul repausului de temperaturi scăzute (4–8 ºC), frigul şi umezelala fiind la aceste specii factorii determinanţi ai intrării în repaus; excepţie de la această regulă face, după unii autori, tuberoza la care asigurarea unor temperaturi mai ridicate (20–22 ºC) în timpul perioadei de repaus contribuie la sporirea procentului de înflorire a plantelor în câmp.

Exigenţele termice ale plantelor floricole  în funcţie de succesiunea zilelor şi a nopţilor  şi a anotimpurilor (termoperiodismul)

În anumite zone ale globului se înregistrează diferenţe mari de temperatură între zi şi noapte, pe de o parte şi între anotimpuri, pe de altă parte. Reacţia plantelor la aceste diferenţe de temperatură poartă numele de termoperiodism, diurn în cazul succesiunii zilelor şi a nopţilor şi sezonier, în cazul succesiunii anotimpurilor.

Este evident că speciile originare din aceste zone manifestă în ciclul lor biologic, în anumite fenofaze, termoperiodism diurn sau sezonier iar asigurarea diferenţelor de temperatură între zi şi noapte sau între anotimpuri constituie, la aceste specii, o verigă tehnologică obligatorie.

Termoperiodismul diurn se întâlneşte în zonele de origine şi trebuie asigurat şi în cultură la cactuşi, Pelargonium grandiflorum, multe orhidee, Dahlia, Ranunculus; pentru primele trei specii termoperiodismul are rol în stimularea înfloririi (în cazul cactuşilor, de exemplu, diferenţele de temperatură în zonele de origine pot ajunge până la 40 ºC), în timp ce pentru ultimele două specii acesta este necesar pentru îngroşarea rădăcinilor tuberizate (lucru care se realizează mai bine în zonele montane şi de deal, unde diferenţele de temperatură între zi şi noapte sunt mai mari).

În general, este bine să se asigure pentru toate speciile floricole temperaturi mai mici noaptea decât ziua, acestea având rolul de a contribui la o mai bună utilizare şi conservare a asimilatelor sintetizate ziua, prin procesul de fotosinteză.

Termoperiodismul sezonier se întâlneşte la majoritatea speciilor perene, alternanţa de temperaturi între perioada de vegetaţie şi cea de repaus fiind obligatorie.

Fiecare specie perenă solicită în ciclul ei biologic o anumită succesiune de temperaturi, diferite în funcţie de fenofază.

De exemplu, plantele floricole geophyte cu înflorire primăvara în câmp (lalele, narcise, zambile) solicită următoarea schemă de temperaturi pe parcursul ciclului biologic anual:

– în timpul repausului, vara, temperaturi ridicate, 20–23 ºC;

– pentru înrădăcinarea bulbilor, toamna, temperaturi scăzute, de 4–8 ºC;

– pentru creşterea vegetativă intensă şi înflorire, primăvara, temperaturi moderate, 10–18 ºC, în funcţie de fenofază.

Deci, aceste specii solicită în ciclul lor biologic termoperiodism sezonier conform succesiunii de temperaturi cald–rece–cald.

Plantele floricole perene cu înflorire vara–toamna au repausul iarna şi solicită succesiunea de temperaturi rece–cald, respectiv temperaturi scăzute iarna, în timpul repausului şi temperaturi ridicate sau moderate, în funcţie de specie şi fenofază, în timpul vegetaţiei.

Aceste observaţii privitoare la succesiunea temperaturilor pe parcursul ciclului biologic constituie fundamentul tratamentelor termice aplicate bulbilor sau cormilor şi al practicării culturilor forţate.

Reacţia plantelor la termoperiodism este corelată şi cu reacţia la fotoperiodism, plantele de zi scurtă pierzând efectul fotoinductiv în condiţiile unor temperaturi nocturne mai mici de 13 ºC sau diurne mai mari de 30 ºC. Reacţia la termoperiodism în corelaţie cu fotoperioada poate fi diferită uneori chiar în cadrul aceleiaşi specii, în funcţie de soi, aşa cum se întâmplă cu soiurile de crizantemă. Astfel, Şelaru (1995) grupează soiurile de crizantemă în funcţie de reacţia la termoperiodism în: soiuri termopozitive (înflorirea este inhibată la temperaturi nocturne mai mici de 15,5 ºC, acestea fiind soiuri timpurii), soiuri termonegative (înflorirea este inhibată la temperaturi nocturne mai mari de 15,5 ºC, acestea fiind soiuri târzii) şi soiuri termoneutre.

Temperatura la care se produce înflorirea poate fi influenţată şi de durata zilei. De exemplu, Rudbeckia bicolor şi Zygocactus truncatus înfloresc, în condiţii de zi scurtă numai la 25–30 ºC, în timp ce în condiţii de zi lungă înflorirea este posibilă de la18–20 ºC.

Bibliografie : Floricultura, Florin Toma, Bucuresti , 201o

Foto: http://www.windows2universe.org