Dracaena – Cultivare, sfaturi utile, inmultire – familia Agavaceae

Genul Dracaena (dracena) include circa 40 specii cu port columnar, multe dintre ele asemănătoare cu Cordyline, originare din zonele tropicale şi subtropicale ale Africii, Asiei şi Americii de Sud. Cele mai cunoscute şi cultivate specii sunt: Dracaena deremensis (N.E.Br.) Engl., Dracaena fragans (L.) Ker-Gawl., Dracaena marginata Lam. şi Dracaena sanderiana Hort.
 Dracaena deremensis. Se caracterizează printr-o tulpină cilindrică viguroasă, înaltă de până la 4,5 m în zonele de origine (Africa tropicală). Frunzele, destul de asemănătoare cu cele de Dracaena fragans, sunt mai puţin arcuite, lungi de 40–60 cm şi late de 4–5 cm, colorate în verde închis cu 2 dungi verzi–argintii de-a lungul nervurii mediane. Dracaena fragans. Este originară din Africa tropicală. Are tulpina cilindrică, viguroasă, colorată în verde strălucitor, înaltă de 5–15 m în zonele de origine şi de numai 1,5–2,5 m în condiţii de apartament. Frunzele sunt lineare cu vârful ascuţit, foarte frumos arcuite, lungi de 30–120 cm şi late de 3–4 cm.
Coloraţia frunzelor variază foarte mult în funcţie de varietate, de la verde intens simplu la verde panaşat cu galben (varietatea ‚Masangeana’), verde striat cu galben (varietatea ’Victoria’) sau verde bordat cu galben (varietatea ’Lindenii’).
Dracaena marginata. Tulpina, înaltă de până la 1,0 m în condiţii de apartament, este mai subţire decât la speciile anterioare, şi prezintă adesea ramificaţii. Frunzele sunt foarte înguste (1,5–2 cm lăţime), lungi de 30–60 cm, colorate în verde închis cu marginile roşii. Plantele mature formează în timpul verii flori mici, albe, grupate în inflorescenţe tip panicul, lungi de 40–50 cm. În zonele de origine (Madagascar) florile sunt urmate de fructe tip bace sferice, galbene.
Dracaena sanderiana. Este specia cea mai puţin viguroasă, cu o tulpină ramificată de la bază, ce nu depăşeşte 1,5 m înălţime în zonele de origine (Camerun) şi 0,5 m în condiţii de apartament. Frunzele sunt lineare, cu vârful ascuţit, puţin arcuite, adesea ondulate pe margini. Au 15–25 cm lungime, 2–3 cm lăţime şi sunt colorate în verde–cenuşiu, cu marginile bordate cu o bandă alb–crem.
Dracenele au nevoie de temperaturi moderate de 16–18 °C, excepţie făcând Dracaena marginata şi Dracaena sanderiana, care solicită temperaturi ceva mai mari, de 20–22 °C. Pentru toate speciile se recomandă însă ca iarna temperaturile să fie uşor mai scăzute dar nu mai mici de 12–14 °C. Preferă expoziţiile estice sau vestice, în care soarele bate direct pe plante dimineaţa sau seara. Tolerează, de asemenea, semiumbra însă coloritul frunzelor nu va mai fi la fel de intens. În timpul sezonului cald substratul se va menţine permanent reavăn iar plantele se vor pulveriza regulat pentru menţinerea unei umidităţi relative ridicate. Iarna însă udatul se va face mai rar, lăsând substratul să se usuce uşor între 2 udări. Solicită substraturi fertile, uşoare, foarte bine drenate.

Inmultire
Înmulţirea dracenelor se realizează cel mai adesea primăvara, prin fragmentarea tulpinii degarnisite de frunze în butaşi (tronsoane) cu lungimea de 8–10 cm. Aceştia se îmbăiază în soluţii de fungicide şi se tratează cu  stimulenţi rizogeni, înrădăcinarea fiind destul de dificilă. Se poate folosi ca substrat de înrădăcinare turba fibroasă, singură sau în amestec cu perlit sau nisip. Condiţiile optime pentru înrădăcinare sunt: 25–28 °C temperatura în substrat, 22–25 °C temperatura în atmosferă, 80–85 % umiditatea relativă. Înrădăcinarea butaşilor durează 4–5 săptămâni.  
Înmulţirea se mai poate realiza şi prin butăşirea vârfului lăstarilor de pe tulpină sau prin desprinderea lăstarilor care pot să apară la baza plantei. De asemenea, marcotajul aerian este folosit frecvent, atât pentru înmulţire cât şi pentru reîntinerirea plantelor îmbătrânite sau degarnisite înainte de vreme.
Plantele mici se transplantează în fiecare primăvară în timp ce în cazul plantelor mari transplantarea se face la interval de 2–3 ani, urmând ca între transplantări să se înlocuiască în fiecare primăvară substratul de la suprafaţă. Se va avea grijă să se respecte întocmai cerinţele plantelor privitoare la udat, aşa cum au fost ele prezentate la exigenţele ecologice.
Din martie până în octombrie se fac fertilizări faziale lunare cu îngrăşăminte minerale complexe.

Bibliografie

Floricultura – Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975

Floricultura – Florin Toma, Bucuresti, 2010

foto http://www.zimbabweflora.co.zw

Share/Bookmark

Comments are closed.