Cyperus – Planta papirus – familia Cyperaceae

Cyperus este un gen cu circa 600 specii cu tulpini nude şi fistuloase, anuale sau perene, originare din zonele mlăştinoase tropicale şi subtropicale, specia cea mai cunoscută fiind Cyperus alternifolius L. – ciperus, papirus.
Planta formează o tufă de tulpini nude înalte de 60–100 cm, fiecare dintre ele purtând în vârf o rozetă de frunze lineare, înguste, frumos recurbate, lungi de până la 30–40 cm, colorate în verde intens şi dispuse radiar precum spicele unei umbrele. În perioada de vară – toamnă, în vârful tulpinilor, deasupra rozetei de frunze, se formează flori mici, colorate în galben pal spre maroniu, dispuse în spice mici, reunite la rândul lor în umbele laxe.
Cyperusul se remarcă prin exigenţele ridicate faţă de umiditate, atât în atmosferă cât şi în substrat care se va menţine permanent umed; de altfel, apa trebuie să fie prezentă permanent în farfuria de la baza ghiveciului. Manifestă, de asemenea, exigenţe ridicate faţă de temperatură, pragul termic optim fiind de 20–22 °C; iarna se va asigura o temperatură de minim 10–12 °C.
Are nevoie de spaţii bine aerisite şi luminate, fără însă ca soarele să bată direct pe plantă. Solicită substraturi bogate în humus, fertile, umede.

Inmultire
Înmulţirea se realizează foarte uşor prin butaşi de rozete de frunze împreună cu o porţiune de 3–5 cm de tulpină. Frunzele se scurtează la circa 1/3 din lungimea lor după care butaşii astfel confecţionaţi se pun cu tulpina în sus, în vase cu apă. Rădăcinile apar după 2–3 săptămâni, la punctul de inserţie al frunzelor pe tulpină, după care, din acelaşi punct se formează una sau mai multe tulpini. Acestea se desprind de pe butaş în momentul când au 8–10 cm lungime şi se plantează în ghivece cu amestec de pământ. Înmulţirea se mai poate realiza şi prin divizarea tufei plantelor mature, primăvara devreme. De asemenea, este posibilă şi înmulţirea prin seminţe, acestea semănându-se primăvara, într-un substrat menţinut permanent sub apă.
După răsărire plantele se repică în ghivece sau plăci alveolare cu diametrul de 6–8 cm, acestea menţinându-se sub apă până când plantele formează 5–6 tulpini lungi de 15–20 cm, moment în care se transplantează în ghivece cu diametrul de 12–14 cm.
În fiecare an, primăvara devreme, se face transplantarea în amestec de pământ proaspăt, schimbându-se, la nevoie şi ghiveciul. Odată cu transplantarea se elimină tulpinile firave sau prost plasate; la nevoie, se pot scurta la 4–5 cm toate tulpinile, această tăiere radicală stimulând apariţia de tulpini noi, mai viguroase. Se va avea grijă ca substratul să se menţină permanent umed iar plantele se pulverizează frecvent pentru menţinerea unei umidităţi relative ridicate, de 80–85 %.
Pe tot parcursul sezonului cald se fac fertilizări bilunare cu îngrăşăminte minerale complexe în alternanţă cu îngrăşăminte organice aplicate sub formă de soluţii cu concentraţia de 0,15–0,2 %.

Bibliografie

Floricultura – Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975

Floricultura – Florin Toma, Bucuresti, 2010

foto : http://plantsystematics.org