Cultura florilor în ţara noastră
Cultura florilor in ţara noastră este cunoscută din cele mai vechi timpuri iar provenienta lor este foarte diferită. În lucrările scriitorului antic Dioscoride se semnalează că în Dacia exista cultura roiniţei, cimbrului şi calomfirului, iar o serie de denumiri de origine romană şi greacă a unor specii floricole , spre exemplu busuiocul, menta, trandafirul, crinul, salvia şi altele ne arată că acestea au existat încă de pe vremea romanilor.
Din flora spontană autohtonă fac parte specia de bujori Paeonia romanica, narcisele, Narcissus poeticus, întâlnite astăzi în Poiana Narciselor de lângă Făgăraş, albăstrelele, lăcrămioarele, specia de liliac Syringa josikaea întâlnită astăzi pe Valea Jadului şi Valea Drăganului din Transilvania. O serie de specii, cum sunt trandafirii de dulceaţă cultivaţi în ţara noastră încă din anul 1430, proveniţi din Asia Mică, au fost aduşi de turci. De pe ţărmurile apusene ale Mării mediterane pătrund în ţara noastră , în anul 1453 , garofiţele , iar în anul 1545 s-a cultivat pentru prima dată la noi crinmul alb adus de turci din Asia Mică. După ce în anul 1554, îşi face apariţia în Europa laleaua, la numai 5 ani pătrunde şi în ţara noastră. Foarte cunoscut şi răspândit , mai ales în mediul sătesc, este leandrul, care a fost cultivat în ţara noastră pentru prima dată în anul 1572 ( cu toate că după unii istorici se crede că a fost adus din Italia pe timpul Imperiului roman).
Din regiunea Mediteranei pătrund la noi în ţară , în anul 1590 , zambilele, iar în anul 1806 , gura leului. Din America au fost aduse, în anul 1824 pentru prima dată în ţara noastră dalia şi florile de piatră , iar în anul 1878 salvia şi mai târziu în anul 1925 cactusul ( limba soacrei). Din China s-a adus în ţara noastră în anul 1869 , primula, iar în anul 1883 bujorii.
O mare parte din speciile floricole ajunse în ţara noastră se cultivau pe lângă curţile boiereşti şi pe lângă mănăstiri. Thomas Hope în cartea „ Anastase sau memoriile unui grec „, arată că grădina palatului lui Nicolae Mavrogheni , al cărui plan era întocmit chiar de Mavrogheni, cuprinde o serie de plante decorative , dintre care nu lipseau lalelele şi trandafirii. Nevoia de flori tăiate nu putea fi satisfăcută exclusiv prin importanţa lor, de aceea în jurul anului 1840 , prima întreprindere de acest gen din România este cea a lui L. Leyvraz, ce a luat fiinţă la Bucureşti. La început se produceau flori modeste, pentru că cele mai pretenţioase se importau. Tot în această perioadă a început să se înmulţească şi plantele de apartament precum ficuşii, palmierii, Dracaena, Cycas, etc. În secolul trecut , horticultorul A. Montigny a organizat parcul de la Mogoşoaia, unde s-au construit sere pentru flori.
J. Rathan specialist în culturi forţate şi J. Lacroix specialist în plante de apartament, au contribuit la la îmbogăţirea sortimentului de plante ornamentale. În primele decenii ale secolului XIX iau fiinţă I.A.S. Codlea – Sere de la Braşov, Întreprinderea Horticolă 1 Mai din Bucureşti. Astfel horticultorii din acele vremuri sunt I. Haşeganu, Ilie Morlova, D. Ştefănescu, F. Rebhuhn, W. Knechtel, etc.
Dacă pe timpul comunismului, serele şi suprafeţele cultivate cu flori au crescut constant, înfiinţându-se în jurul fiecărui centru urban sere de flori ce asigurau materialul dendro-floricol pentru amenajările locale exterioare sau pentru alte evenimente locale, după anul 1989 aceste sere locale, ale comunităţilor locale au fost distruse în totalitate. Chiar şi cele mai mari sere de flori de la noi din ţară , Serele Codlea, au fost aduse spre desfiinţare. Aşadar, ultimii 20 de ani au adus o scădere considerabilă în acest sector economic, piaţa locală funcţionând şi asigurând cererea din material importat în detrimentul producătorului autohton.
Autor : Constantin Claudiu
Publicat 19.10.2011
Bibliografie : Floricultura – Dr. Ing. Milea Preda , Editura Ceres.
foto : adevarul.ro – sera de flori Slobozia.
