Convallaria – Lacramioare sau Margaritar – familia Liliaceae

Convallaria este un gen cu 3–4 specii, dintre care cea mai cunoscută este Convallaria majalis L. denumite popular mărgăritar sau  lăcrămioare, originară din Europa şi Asia.
Mărgăritarul prezintă în pământ rizomi stoloniferi subţiri şi fragili ce poartă din loc în loc muguri bine individualizaţi, supli când sunt vegetativi şi bombaţi când sunt floriferi. Frunzele sunt peţiolate, oval–eliptice, verzi, cu lungimea de 15–25 cm şi nervurile evidente. Florile sunt mici, puternic parfumate, pedicelate, campanulate, cu corola divizată scurt în 6 lacinii obtuze; sunt colorate cel mai adesea în alb şi sunt grupate în raceme terminale cu vârful uşor curbat susţinute de tije florale cu lungimea de până la 15 cm. Există şi soiuri cu florile colorate în roz. Înflorirea are loc în aprilie – mai iar după 1–2 luni de la înflorire plantele intră în repaus.
Iernează afară, fiind o specie geofită rustică.

Temperatura. Pentru creştere şi înflorire în condiţii de câmp mărgăritarul preferă temperaturile moderate (16–18°C), specifice sezonului de primăvară în care se desfăşoară înflorirea naturală. În culturi forţate însă creşterea şi înflorirea se desfăşoară la praguri termice variind între 18 şi 28 °C în funcţie de etapa forţării şi varianta de forţare. În timpul repausului, când are loc desăvârşirea formării mugurilor floriferi pentru anul următor, sunt necesare temperaturi ridicate de minim 22–24 °C, aşa cum se întâlnesc vara, în mod natural. Ieşirea plantelor din repaus şi reluarea vegetaţiei sunt condiţionate de trecerea mugurilor stoloniferi printr-o perioadă cu temperaturi scăzute de 0–4 °C, timp de cel puţin 3–4 săptămâni.
Lumina. Mărgăritarul preferă semiumbra dar tolerează atât umbra cât şi expoziţiile însorite dacă solul este menţinut permanent reavăn. În raport cu fotoperioada, mărgăritarul este o plantă indiferentă faţă de durata de iluminare.
Apa. La nivelul solului mărgăritarul solicită o umiditate moderată și constantă în timp ce în atmosferă are nevoie de o umiditate relativă ridicată.
Aerul. Pentru culturile realizate în câmp nu se pune problema dirijării acestui factor. În cazul culturilor forţate însă spaţiile de cultură se vor aerisi regulat. Tot în cazul culturilor forţate mugurii stoloniferi trecuţi prin perioada de frig pot fi menţinuţi înainte de plantare într-o atmosferă îmbogăţită în diferite substanţe chimice, cu rol în sporirea procentului de înflorire. Pentru informatii despre fortarea si infiintarea unei culturi de margaritar accesati articolul ” Cultura florilor in solarii, sub adaposturi din material plastic ” , articol care aduce informatii despre plantarea si fortarea margaritarului.

Epoca optimă de plantare a mugurilor stoloniferi vegetativi este vara, în lunile iulie – septembrie, când plantele se află în repaus. Distanţele de plantare sunt de 20–30 cm între rânduri şi 5–10 cm pe rând iar adâncimea de plantare este de 5–6 cm. După plantare solul se udă bine şi se mulceşte cu un strat de 1–2 cm materiale organice (paie, frunze semidescompuse, rumeguş, turbă).

Înfiinţarea culturii

Culturile florifere realizate în câmp se înfiinţează şi se îngrijesc după aceleaşi reguli ca şi culturile producătoare de material săditor. Pentru culturile forţate este obligatoriu însă ca înainte de plantare mugurii stoloniferi să fie supuşi tratamentului cu frig (0–4 °C, timp de cel puţin 3–4 săptămâni). În tehnologiile vechi de cultură tratamentul cu frig se realiza în mod natural după plantarea mugurilor stoloniferi în ghivece, prin îngroparea acestora în şanţuri afară, unde erau menţinute până cu 3–4 săptămâni înainte de a fi aduse în seră pentru forţarea propriu-zisă. În tehnologiile moderne tratamentul cu frig se realizează în depozite frigorifice, înainte de plantarea mugurilor stoloniferi. După executarea acestor tratamente mugurii stoloniferi se plantează în lădiţe sau direct pe bacuri sau parapeţi înălţaţi în seră, într-un substrat uşor, compus din turbă sau părţi egale de turbă + pământ de frunze + nisip sau perlit.
Plantarea se face la distanţe foarte mici, de 2–3 cm, asigurându-se o densitate de 600–700 plante la mp. În funcţie de data dorită pentru înflorire se pot stabili epoci diferite de plantare ştiut fiind faptul că forţarea propriu-zisă durează circa 3 săptămâni iarna şi 2 săptămâni toamna şi primăvara.

Îngrijirea culturii

Îngrijirea culturilor forţate de mărgăritar se rezumă doar la conducerea factorilor de mediu, dat fiind că durata unei culturi este scurtă, de 2–3 săptămâni. Se cunosc mai multe variante de conducere a factorilor de mediu dintre care cea mai răspândită este următoarea:
– în primele 4–5 zile după plantare temperatura se creşte treptat până la nivelul de 20 °C, umiditatea substratului şi cea atmosferică sunt moderate iar lumina lipseşte;
– în continuare până la apariţia bobocilor florali temperatura se creşte la 25 °C, umiditatea din substrat şi cea atmosferică sunt, de asemenea, mai ridicate (substratul se menţine permanent reavăn iar umiditatea relativă a aerului 70–80 %) iar în privinţa luminii se asigură condiţii de semiîntuneric;
– din momentul apariţiei bobocilor florali şi pe toată perioada înfloririi temperatura se scade la 18–20 °C, se asigură aceleaşi condiţii de umiditate ca şi în faza anterioară iar lumina trebuie să aibă o intensitate medie de 10.000 lucşi, apelându-se – la nevoie – chiar la iluminatul artificial.

Bibliografie

Floricultura – Dr.ing. Milea Preda, Editura didactica si pedagogica, 1975

Floricultura – Conf.Univ. Dr. Florin Toma, Bucuresti, 2010

foto : http://www.gardenersworld.com/

 

 

Comments are closed.