Clasificarea plantelor floricole după locul de origine

Astăzi , se dispune de un bogat sortiment floricol provenit fie din flora spontană, fie adus din diferitele zone geografice , în special din zonele calde, folosindu-se diferite metode de selecţie, hibridare sau mutaţii. Marele număr de plante floricole originare din zonele calde nu pot fi cultivate cea mai mare parte a timpului decât în sere, răsadniţe sau alte adăposturi, unde se creează condiţii de cultură cât mai apropiate de cerinţele lor faţă de factorii de mediu. De aceea, este necesar ca pentru fiecare soi să se cunoască locul de origine şi condiţiile pedoclimatice.

După zonele geografice , plantele floricole din cultură pot fi grupate în :

-plante provenite din climat ecuatorial

– plante provenite din climat subecuatorial

– plante provenite din climat tropical

– plante provenite din climat temperat

– plante provenite din climat deşertic

– plante provenite din climat rece.

La acestea se mai pot adăuga o serie de subgrupe, în funcţie de multitudinea de treceri între categoriile de climate. Locul originar al plantelor floricole poate fi uşor recunoscut după aspectul lor exterior.

Plantele provenite din climat ecuatorial.

Climă caracterizată prin precipitaţii anuale cuprinse între 2000 mm şi 12.000 mm, deci cu umezeală multă , atât în sol cât şi în atmosferă, temperaturi ridicate, iar aerul din apropierea solului stagnant. În astfel de condiţii , creşte vegetaţie fără repaos, formată din arbori mari, plante epifite, cum sunt orhideele şi lianele care îmbracă vegetaţia arborescentă. Lipsa de lumină la sol a permis abundenţa de plante cu pretenţii scăzute faţă de lumină cum sunt : araceele, aroidele, diferitele specii de begonia, bromeliaceele, ciperaceele, cissus, dieffenbachia, ferigile, generiaceele, marantaceele. Vegetaţia luxuriantă este formată din Monstera, Philodendron, Raphis, Tradescantia etc.

Plantele provenite din climat subecuatorial

Precipitaţiile sunt mai reduse decât în zona precedentă , însă destul de omogene pe tot parcursul anului. Plantele au frunze persistente dataorită lipsei de repaos anual, de exemplu Anthurium, Hoya, etc.

Plantele provenite din climat tropical

Plantele provenite din regiuni în care vegetaţia este veşnic verde şi regiuni în care vegetaţia se întrerupe din cauza sezonului uscat. Din aceste regiuni au fost aduse în cultură :- Adiantum sp., Anthurium sp. Begonia sp., Bougainvillea sp., Bromelia sp., Bouvardia sp., Colocasia, Dienffenbachia , Ficus, Fuchsia, Maranta, Monstera, Musa, Pandanus, Philodendron, Phoenix, Sansevieria, Selaginella, etc. Iar din categoria plantelor cu bulbi , rizomi, tuberculi şi altele  au fost introduse în cultură : – Amaryllis, Asparagus, Begonia tuberhybrida, Calla, Freesia, Gladiolus, Nemesia, Gazania, Pelargonium, etc.

Plantele provenite din climat temperat

Alyssum, Anemone, Araucaria, Astilbe, Campanula, Chrisanthemum, Clarkia, Cycas, Convolvulus, Cyclamen, Delphinium, Funkia, Godetia, Gypsophila, Hemerocallis, Hyacinthus, Lilium, Mimosa, Myosotis, Papaver, Paeonia, Tulipa, etc.

Plantele provenite din climat deşertic

Aceste plante sunt suculente, cu părţile aeriene îngroşate, sau transformate în spini, pentru a consuma cât mai puţină apă. Cele care prezintă interes pentru floricultori sunt cacteele, suculentele şi euforbiaceele cu spini.

Plantele provenite din climat rece

Gnaphalium, Potentilla, Ranunculus, Sedum, etc.

 

 

Autor : Constantin Claudiu

Publicat 19.10.2011

Bibliografie : Floricultura – Dr. Ing. Milea Preda , Editura Ceres.

 

Comments are closed.