Calendarul lunii octombrie pentru gradina
Iata ca pasim in luna octombrie si anotimpul rece se apropie cu pasi vertiginosi. Am avut parte pana acum de o toamna calda, neobisnuit de calda putem spune, cu putine precipitatii, si cu temperaturi peste media normala.
In luna octombrie gradina noastra isi traieste ultimele zile de glorie, culorile devin caramizii, aerul de toamna se instaleaza definitiv si doar melancolia ne mai insoteste in zilele de toamna racoroase, terasa de vara devine nelocuibila deodata. Vom privi pe geam cu nostalgie catre mica noastra gradina maturata de vanturile de toamna si de ploile prelungite.
Nu uitati! In luna octombrie culegem ultimele legume din gradina pentru a le pastra intr-o magazie cateva saptamani si sa le putem consuma proaspete, putem incepe culegerea fructelor de toamna, mere, pere de toamna, gutui si tot ce mai avem prin curte. Plantele de interior care au petrecut vara afara se aduc in casa acum, la fel si plantele de ghiveci sensibile, muscatele care pot ierna la ferestrele din casa noastra. Tot acum indepartati florile vestede, strangeti frunzele cazute si frunzele ingalbenite ale plantelor. Incepand din luna octombrie nu mai administrati ingrasamant la nici o planta , ne pregatim de iernare.
Daca avem gradina de legume putem incepe culegerea sfeclei rosii, cea care a fost semanata in luna iulie si care acum are dimensiunea cat un pumn, daca mai aveti rosii in aer liber puteti rupe florile de la varfurile lastarilor pentru ca fructele nu mai au timp sa se coaca. Daca aveti aluni acum este momentul sa-i scuturati si sa culegeti fructele pentru a fi puse la uscat in incaperi aerisite. Tot acum puteti inmulti prin butasi arbustii de coacaze si afine. Acum este momentul optim pentru plantare a plantelor bulboase de primavara, ghiocei, eranthis, zambile, brandusele de primavara, viorelele, anemonele, lalelele si narcisele.
Daca ne asteapta o luna octombrie mai secetoasa atunci puteti uda in continuare gazonul si plantele ce infloresc toamna, ca de exemplu crizantemele. Bulbii de crini albi se planteaza in aceasta luna. In aceasta luna tundeti gazonul si administrati un ultim tratament daca se impune, o utima ingrasare inainte de a intra in iarna este foarte importanta pentru a avea in primavara un gazon sanatos. Cei care vor sa infiinteze o zona acoperita cu gazon acum este momentul cel mai prielnic, solul este inca cald si indiferent ce metoda alegeti, fie prin insamantare, fie prin gazonare cu rulouri de gazon rezultatul va fi unul deosebit cu siguranta.
Mult succes!
Luna influenteaza ciclul de viata al plantelor, aceasta idee se bazeaza pe faptul ca plantele sunt foarte sensibile la fenomenele care au loc in jurul nostru , forta de atractie dintre luna si pamant exercitandu-se nu numai asupra oceanelor ci si asupra plantelor, asupra apei din sol si din plante. In momentul in care apa din sol se ridica catre luna, semintele plantelor pot sa o absoarba mai repede si mai bine, determinand o germinare de succes. Unii experti considera ca activitatile in gradina se pot realiza in functie de fazele lunii.
Pamantul si luna se atrag reciproc iar acest fapt determina aparitia unor fenomene ca mareele. Forta gravitationala dintre luna si pamant face ca apa oceanelor sa se ridice. Cand luna se apropie de pamant apele oceanelor tinde sa se ridice catre ea si astfel apare fluxul. Forta de atractie dintre soare si pamant creaza deasemenea fluxuri, dar aceasta forta este mai slaba decat cea dintre luna si pamant. Insa in momentul in care soarele, luna si pamantul se afla aproximativ pe aceeasi linie, (luna noua si luna plina), fortele lor gravitationale se unesc si fluxul atinge inaltimea maxima. In timpul primului si ultimului patrar luna si soarele se afla in unghiuri drepte fata de pamant si deci inaltimea fluxului este mica.
Luna are o influenta directa mare asupra plantelor , si aceasta teorie se bazeaza pe teoria siderala a Mariei Thun, care incepand cu anii 1952 a realizat o serie de experimente in urma carora a ajuns la concluzia ca pozitia lunii in zodiac este importanta pentru dezvoltarea plantelor. Ea a impartit plantele in patru categorii care sunt corelate la elementele clasice: Plante Radacinoase – pamant, Plante cu Frunze – apa, Plante cu Flori – aer ,lumina, Plante cu Fructe si seminte – foc ,caldura.






