Calendarul lunii februarie 2013 pentru plantare, ingrijire si recoltare

Am intrat  in luna februarie si anotimpul rece se apropie de sfarsit. Pana acum s-ar parea ca iarna s-a incadrat in limite normale, mai putin in sudul tarii unde se pare ca a fost un pic mai “ usoara” fata de media normala.

In luna februarie  gradina noastra incepe sa dea semne ca se apropie primavara. Daca in nordul tarii iarna va mai da o “ lectie “ de frig si ger, in sudul tarii deja vom vedea muguri mai frumosi, ghiocei la toate colturile de strada, micii producatori de flori apar cu lalele, zambile si narcise la vanzare, mai mult decat atat toata lumea se pregateste de luna cadourilor pentru femei, semn ca vanzarile vor creste la punctul lor maxim anual.

Ce putem face in acest februarie?

Este timpul cel mai prielnic pentru a ne face planuri cu ce plante vom planta in gradina noastra, amenajari si reamenajari, sa ne planificam cantitatile de seminte de care avem nevoie. Bulbii pusi la pastrare trebuie controlati , eventual cei care s-au stricat trebuie inlaturati. Cei care doresc sa cultive propriile legume pentru gradina, acum este timpul sa le insamantam in rasadnite incalzite, ardeii, vinetele, tomatele, etc. Si iubitorii de flori care au posibilitatea sa cultive in rasadnite mici, sau chiar in jardiniere in loc de rassadnite, pot semana diverse specii de petunia, sau alte flori de balcon pentru a le transplanta la momentul optim.

In zilele calduroase de februarie putem incepe taierile si curatirea la pomii fructiferi, sa mai ordonam prin gradina. Lastarii deteriorati trebuie inlaturati, trebuie sa urmarim obtinerea unui echilibru intre cresterea crengilor si formarea fructelor.

Tot acum putem incepe inmultirea diverselor plante de interior, anthurium poate fi foarte usor prin divizarea tufei, sau chiar si prin butasi. Putem incepe butasirea la muscate daca avem din muscatele din anii anteriori, sau la fuchsia spre exemplu.

Mult succes!

Comments are closed.