Asparagus – familia Liliaceae – Cultivare, sfaturi utile, inmultire

Asparagus sau Umbra iepurelui – Familia Liliaceae

Genul Asparagus include circa 300 specii erbacee sau suffrutescente, legumicole sau ornamentale, originare din zonele tropicale şi temperate ale globului. Dintre speciile ornamentale sunt foarte cunoscute şi cultivate speciile: Asparagus sprengeri Regel.,Asparagus falcatus L., Asparagus densiflorus L. (syn. A. sprengeri var. meyeri Regel.) şi Asparagus plumosus Bak., toate cunoscute sub numele popular de asparagus sau umbra iepurelui. Speciile de Asparagus sunt lipsite de frunze adevărate, rolul lor fiind suplinit de ultimele ramificaţii ale lăstarilor, ramificaţii care au aspectul unor frunze aciculare şi care poartă numele de cladodii.

Asparagus sprengeri. Este specia cea mai răspândită. În pământ planta formează un sistem radicular puternic, rădăcinile prezentând din loc în loc nodozităţi albe, suculente şi fără muguri. Aerian, planta formează o tufă bogată de lăstari lungi de până la 1,0–1,5 m la exemplarele mature, frumos arcuiţi. Cladodiile sunt mari, colorate în verde deschis, lungi de 2–3 cm şi late de 2–4 mm, dispuse în verticil pe ramificaţiile lăstarilor. Primăvara plantele formează şi flori stelate, mici, albe, plăcut şi discret parfumate. Ele sunt urmate de fructe tip bace, verzi la început şi apoi roşii, acestea sporind efectul decorativ al plantei.
Asparagus falcatus. Se deosebeşte de specia precedentă prin vigoarea mai mare şi prin mărimea cladodiilor care sunt arcuite, ca o seceră, având lungimea de circa 5 cm şi lăţimea de 0,4–0,5 cm; ele sunt dispuse câte 3 în verticil, colorate în verde închis.
Asparagus densiflorus. Lăstarii sunt mai scurţi, adesea rigizi, arcuiţi spre vârf. Cladodiile sunt cilindrice, mici (0,5–0,6 cm lungime şi 1 mm grosime), dispuse foarte regulat şi dens în verticile pe ramificaţiile lăstarilor care au aspect aproape cilindric.

Florile sunt albe, stelate iar bacele roşii–portocalii.
Asparagus plumosus. Lăstarii sunt volubili, coloraţi în verde închis cu nuanţe negricioase la bază, foarte lungi, atingând la exemplarele mature 2–3 m. Cladodiile sunt foarte mici, numeroase, mătăsoase, colorate în vrede închis. Florile sunt albe iar bacele foarte mici, negre–violacei.  Vara preferă expoziţiile însorite, fără însă ca soarele de amiază să bată direct pe plantă; tolerează însă foarte bine şi semiumbra. Are nevoie de udări moderate dar constante în timpul verii; iarna însă udatul se va face mai rar. Se adaptează bine în orice tip de substrat fertil cu condiţia ca acesta să fie bine drenat.

Inmultire

Înmulţirea se realizează fie pe cale vegetativă, prin divizarea tufei, fie pe cale generativă, prin seminţe.
Divizarea tufei se face primăvara devreme, la exemplarele mature care se fragmentează în diviziuni cu minim 3–4 lăstari şi rădăcinile aferente. Înmulţirea prin seminţe presupune menţinerea acestora în apă caldă timp de 24 de ore deoarece au tegumentul foarte dur. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este de 18–20 °C, plantele răsar în circa 4 săptămâni de la semănat. Creşterea răsadurilor este foarte lentă astfel că abia după 2–3 luni de la răsărire este posibilă plantarea acestora în plăci alveolare sau ghivece mici, cu diametrul de 5–6 cm. Pe măsură ce cresc plantele se transplantează în ghivece de mărime corespunzătoare, atingerea dimensiunilor care permit comercializarea fiind posibilă după 10–12 luni de la semănat.

Primăvara devreme, înainte de reluarea creşterilor vegetative, plantele se transplantează în amestec de pământ proaspăt. Pe tot parcursul sezonului cald se fac fertilizări faziale cu îngrăşăminte minerale complexe administrate sub formă solidă  sau lichidă, sub formă de soluţii cu concentraţia de 0,15–0,2 %, aplicate bilunar.

flori-cultura.ro

foto : http://www.plowhearth.com

Share/Bookmark

Comments are closed.