Anthurium | Cea mai frumoasa planta utilizata pentru flori taiate | Plante de apartament ( Video )

Anthurium este una dintre cele mai deosebite specii utilizate ca flori tăiate. Cea mai cultivată specie a genului este Anthurium andreanum, alături de care se întâlnește, într-o măsură mai mică, Anthurium scherzerianum. Anthurium se distinge prin frumusetea exceptionala a inflorescentei si mai ales a spatului, precum si prin eleganta si bogatia frunzelor ornamentale. Genul Anthurium (anturium, pasărea flamingo) include circa 300 specii originare din America tropicală. Dintre acestea, cele mai cultivate şi cunoscute pentru producerea florilor tăiate sunt speciile Anthurium andreanum Lind. (syn. A. x cultorum Hort.) şi Anthurium scherzerianum Scott. (syn. A. x hortulatum Hort.).

Mai intalnim cateva specii  de Anthurium cu valoare decorativa si prin frunze, Anthurium cristallinum Lind. Cu frunze catifelate care au nervurile de culoare mai deschisa, Anthurium regale Lind. Cu nervurile de culoare argintie, Anthurium Veitchii Mast. Care are frunzele foarte mari, pana la 2 metri lungime, originara din Columbia, dar nu este comercializata la noi in tara.

Anthurium andreanum prezintă portul columnar, cu tulpina scurtă la început dar lungă până la 30–80 cm pe măsură ce planta creşte; pe tulpină se formează muguri ce dau naştere unor noi lăstari, mai ales în condiţii de muşuroire a plantei la bază. Frunzele sunt mari (25–30/15–20 cm), cordiforme, lung peţiolate, pieloase, colorate în verde intens, lucioase. Inflorescenţa este un spadix, cu spata mare (8–20/8–20 cm), pieloasă, bine întinsă la deschiderea maximă, colorată în nuanţe aprinse de roşu, roz, alb sau verde–gălbui; spadicele este cilindric, drept sau uşor curbat, alb, crem sau galben, lung de 5–10 cm. Pe spadice se formează flori femele şi bărbăteşti (planta este dioică) iar fructul este o drupă indehiscentă de culoare roşie.  Este o plantă perenă cu aspect de tufă de lăstari, având vegetaţie şi înflorire continuă; totuşi, la sfârşitul verii, în septembrie plantele se trec printr-un repaus relativ, fără a-şi pierde frunzele, fapt ce stimulează înflorirea în perioada de iarnă.

Anthurium scherzerianum. Planta este de talie mai mică (30–40 cm); spata este, de asemenea, mai mică şi mai alungită, cu spadicele spiralat, având aceeaşi culoare ca şi spata. Înfloreşte mai abundent decât specia precedentă.

Temperatura. Anthurium este o plantă de seră caldă şi umedă, temperatura optimă fiind de 18–25 °C, în atmosferă şi 22–28 °C în substrat, în funcţie de anotimp. Iarna temperatura se poate menţine la 15–17 °C ziua şi 10–12 °C noaptea dar plantele nu mai înfloresc.

Lumina. Solicită lumină difuză, nu suportă soarele direct, acesta determinând răsucirea frunzelor şi apariţia de pete necrotice pe frunze şi inflorescenţe.

Apa. Este o plantă cu pretenţii ridicate faţă de umiditate, atât în substrat cât şi în atmosferă. Substratul trebuie menţinut permanent umed (fără a se exagera însă), umiditatea fiind mai mică în perioada de repaus relativ. Umiditatea atmosferică se va regla la nivelul de 80 %, prin pulverizarea repetată a plantelor sau ceaţă artificială.

Substratul de cultură. Anthurium solicită substraturi afânate, bine aerate şi drenate, cu multă turbă şi pH-ul 4,5–5,5. Se poate folosi, de exemplu, un amestec din părţi egale de turbă fibroasă + mraniţă bine descompusă + pământ de frunze semidescompuse + perlit + polistiren.

Plantele de Anthurium se pot produce atât pe cale generativă, din seminţe, cât şi vegetativ, prin divizarea tufei şi marcotaj terestru.

Inmultirea prin seminte este cea mai uşoară dar există riscul ca seminţele să putrezească odată cu pulpa fructului. Fructele se zdrobesc uşor şi se seamănă în lădiţe, la distanţe mai mari, fără a se acoperi cu pământ, după un eventual tratament cu fungicide. Celelalte metode de inmultire, deşi mai dificile, sunt mai avantajoasă întrucât nu mai există riscul de putrezire a seminţelor. Semănatul se face sămânţă cu sămânţă, în lădiţe, la distanţele de 4 x 4 cm, acoperindu-se seminţele cu un strat subţire de pământ care se va pulveriza cu un fungicid. Substratul în care se seamănă este reprezentat de turbă fibroasă sau un amestec de 40 % pământ de frunze semidescompuse + 30 % mraniţă bine descompusă + 10 % turbă fibroasă + 10 % pământ de ferigi + 10 % pământ de conifere. Plantele răsar după circa 10 zile de la semănat iar primele frunze adevărate se dezvoltă după circa 3 luni de la răsărire, când plăntuţele se repică în ghivece sau plăci alveolare, în substrat de turbă + mraniţă bine descompusă + pământ de frunze semidescompuse. În aceste ghivece sau plăci alveolare plantele rămân 5–7 luni. După acest interval plantele se transferă în ghivece cu diametrul de 10 cm, în acelaşi tip de substrat, unde rămân timp de 4–5 luni. Plantele primesc aceleaşi lucrări de îngrijire, fertilizările făcându-se însă la interval de 10 zile. La sfârşitul acestei perioade plantele se transplantează în ghivece cu diametrul de 12–14 cm,

Producerea plantelor prin marcotaj terestru. Plantele mature se musuroiesc la bazã primãvara, în urma musuroirii mugurii de pe tulpinã formeazã noi lãstari cu rãdãcini care vor fi desprinsi de pe planta mamã în primãvara urmãtoare, când sunt folositi la înfiintarea culturilor florifere.

Inmultirea prin divizarea tufei.  Este o variantă a înmulţirii prin marcotaj, prin care plantele mature se divizează în diviziuni cu mai mulţi lăstari ce sunt folosite direct la înfiinţarea culturilor florifere.

Îngrijirea culturii se realizeazã usor si constã în asigurarea factorilor de mediu la nivelul optim. Asigurarea cãldurii de fond, mentinerea substratului permanent reavãn si umbrirea sunt verigi tehnologice cheie pentru obtinerea unor flori de Anthurium de maximã calitate. Fertilizãrile faziale se aplicã la interval de 3 sãptãmâni.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor. O atenţie deosebită se va acorda tratamentelor de combatere a bolilor şi dăunătorilor, plantele de Anthurium fiind sensibile în special la atacul de septorioză, putrezirea rădăcinilor şi a coletului iar dintre dăunători păduchii lânoşi, afidele şi acarienii.

Recoltarea florilor. Florile se recoltează prin tăiere, în momentul când spata este bine întinsă iar florile de pe spadice au căpătat volum; recoltarea mai timpurie determină scurtarea perioadei de păstrare a florilor şi chiar ofilirea rapidă a spatei.  După recoltare florile se pun în fiole individuale cu soluţii conservante iar pentru transport se ambalează individual fiecare tijă într-o pungă de plastic perforată; astfel pregătite, tijele florale se aşează câte 25 de bucăţi în cutii de carton perforate. O plantă poate produce anual 10–15 flori, din care jumătate sunt de calitate superioară.

In apartamente Anthurium se poate amplasa la ferestrele cu expozitie nordica, estica si vestica, iar o metoda de udare potrivita in apartament este pulverizarea frunzelor cu apa calduta.

Bibliografie

Floricultura, G.E. Kiselev, Editura Agro-silvica de stat, 1956

Floricultura, Conf.Univ. Dr. Florin Toma, Editura Bucuresti, 2010

Florile perene in gradini si parcuri, N.P.Gladki, G.K.Tavlinova, 1951

Amenajarea spatiilor verzi, L.B. Lunt, 1952

Foto www.anthuriumandreanum.com

www.cabq.gov

Share

Comments are closed.